Familia Regală, la slujba de Crăciun

Data publicării:
craciun principesa biserica

La Săvârşin, prima zi de Crăciun a fost sărbătorită de familia regală la biserica din comună, alături de localnici. Mulţi oameni ai locului au simţit însă, lipsa regelui Mihai.

Principesa Margareta, alături de soţul şi de sora sa, a mers la slujba de Crăciun de la biserica din Săvârşin.

Principesa Margareta: „De când am putut să revenim aici este esenţial să venim. În orice caz, mergem la biserică, dar e frumos că putem să fim acasă şi urez un Crăciun fericit tuturor. Pentru anul viitor, sănătate. Cum a spus părintele nostru, sănătate şi linişte.”

Localnicii au fost încântaţi să îi aibă aproape pe membrii familiei regale.

Dacă ar fi fost şi majestatea sa Regele Mihai, ar fi fost mult mai plăcut, să fi fost între noi... Îl aşteptăm cu toată plăcerea, să vina la Săvârşin şi îi dorim multă sănătate”, spune un localnic.

Întotdeauna ne bucurăm foarte mult când vin dânşii aici şi parcă suntem mult mai ataşaţi şi împliniţi. Dumnezeu să îi dea multă sănătate, să se facă bine, şi să-l păzească de rău”, adaugă altul.

Ioan Vodiceanu, primarul comunei Săvârşin: „Cum se spune, Crăciunul întotdeauna se petrece în familie. Suntem bucuroşi că alteţele lor regale, şi familia regală în general, ne consideră familia dumnealor.”

Din 2001, de când domeniul de la Săvârşin a reintrat în proprietatea regelui Mihai, membrii Casei Regale nu au lipsit niciodată de la biserică în ziua de Crăciun. Regele Mihai a venit şi el neîntrerupt până acum doi ani, când a rămas departe de ţară din cauza problemelor de sănătate.

Sursa: Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri