Furturile din mașini s-au înmulțit. Cine sunt cei mai predispuși să cadă victime

Data publicării:
furt masina

Hoții fură nestingheriți din mașini, iar cele mai multe jafuri sunt comise în parcări. Infractorii nu-și fac griji nici măcar că pot fi surprinși de camerele de supraveghere. Acţionează în mai puţin de un minut şi apoi se fac nevăzuţi. Vânează în primul rând maşini nesupravegheate, dar nu se tem să dea atacul nici asupra celor încuiate sau cu sisteme de alarmă. Cei mai mulţi acţionează la pont, spun specialiştii. Vigilența este foarte importantă, altfel hoții pot comite jaful chiar sub privirile șoferilor.

O cameră de supraveghere a surprins, la începutul acestui an, o femeie care, după ce s-a asigurat că nu o vede nimeni, deschide portiera unei maşini şi fură. La fel s-a întâmplat şi în Timiş. Un bărbat a dat atacul în plină zi asupra unei maşini care era nesupravegheată. A păţit-o şi Alexandra, o tânără din Bucureşti, care a rămas fără geantă şi acte, în timp ce se pregătea să plece dintr-o parcare.

O persoană, cu faţa acoperită, mi-a deschis portiera din dreapta şi a furat geanta. Am încercat să mă opun însă mi-am dat seama că nu am nicio şansă. Imediat după ce s-a întâmplat, am sunat la 112. Nu cred că l-au găsit”, povestește o victimă.

Hoţii atacă la pont şi îşi aleg cu grijă victimele pentru a fi siguri că pot da spagerea cât mai repede şi cu un profit cât mai mare.

De regulă, acești oameni sparg un geam pentru a putea pătrunde în mașină. În câteva secunde, au furat ce au avut de furat și dispar. Altii, care s-au dotat cu dispozitive sofisticate care anulează sistemul de alarmă. În câteva secunde pot verifica tot ce este în maşină. Nici nu ai apucat să te îndepartezi 100 de metri şi oamenii deja pleacă cu prada”, explică Dan Antonescu, criminolog.

Iată ce spun alți șoferi:

„Fură unde văd că maşinile nu sunt asigurate bine. Se uită după poşetele, laptopuri... Eu nu am păţit pentru că nu le las la vedere”.

„Nu ţin actele maşinii în maşina, telefonul şi tot ce e bun de valoare. Prietenilor mei li s-a intamplat. Ce li s-a furat din masina? Bani, acte, telefon”.

„O asigur după care o verific şi după, nu mai am probleme. Cred că merge totul la pont”.

„Nu las obiecte valoroase la vedere și mă asigur că mi-am încuiat-o”.

Poliția Română recomandă tuturor șoferilor să evite tentația, să nu lase bunuri de valoare la vedere. Autoturismele trebuie încuiate și cu geamurile închise atunci când sunt lăsate în parcare, chiar dacă șoferul consideră ca pleacă doar pentru câteva minute”, declară Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române.

Anul trecut, în România, au avut loc peste 14.000 de furturi din autoturisme. Faţă de 2017, în 2018 numărul hoţilor prinşi a crescut cu mai bine de 500 de persoane. Peste 2.600 de infractori sunt cercetaţi pentru furt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...