Italia. Drama românilor peste casa cărora s-a prăbușit o biserică

Data publicării:
casa daramata

Viaţa nu va mai fi niciodată la fel pentru zeci de mii de oameni care locuiau în oraşe pitoreşti din centrul Italiei. Au pierdut tot ce aveau în valul de cutremure care zguduie Italia de aproape două luni. Printre ei sunt şi sute de români. O familie de români a scăpat cu viaţa din casa lor din Norcia peste care s-a prăbuşit o biserică.

Rodica şi Dorin Pămpărău au plecat în Italia în 2001 cu dorinţa de a-şi face un trai mai bun. Şi au reuşit acest lucru: aveau o casă în Norcia, locuri de muncă şi o viaţă decentă. Cutremurele din ultima săptămână le-au năruit totul.

„Situaţia este dramatică, totul este numai moloz, trebuie să vină o macara să evacueze molozul şi după aceea dacă putem intra noi, nu ştim câte zile durează”, afirmă Dorin Pampărău, român stabilit în Italia.

Cei doi au găsit găzduire la o familie de italieni a căror casă a rămas în picioare după seismele din ultima perioadă. Rodica şi Dorin Pampărău nu concep să plece din Norcia şi să revină în România. Speră să-şi poată recupera câte ceva din locuinţa lor peste care s-a prăbuşit o biserică din secolul al XV-lea.

„Suntem terminaţi, nu mai avem voce să mai vorbim, îmi tremură glasul, nu pot să merg. Vrem să recuperăm din casă lucruri, dar nu s-a putut nimic, să intri în casă din cauza bolovanilor, de ciment care era în faţa casei”, spune Rodica Pampărău, româncă stabilită în Italia.

Situaţia celor doi români este cu atât mai gravă cu cât bărbatul este operat la inimă de patru ori. Nu vor să se întoarcă încă în ţară, pentru că aşteaptă să iasă la pensie.

„Îţi vine să plângi, nu-mi imaginam niciodată dacă vedeam la televizor sau în altă parte, clădiri, tot molozul căzut, dar tot ce am văzut cu ochii mei, zici că e un vis”, adaugă Rodica Pampărău, român stabilit în Italia.

„Cutremurul de dumincă a lăsat urme peste tot, şoseaua care face legătura cu Norcia s-a crăpat, dealul a luat-o şi el la vale, în această parte pământul s-a tasat cu 40 de centimetri, iar efectele se văd şi asupra oraşului, mare parte din centrul istoric este afectat, iar multe clădiri s-au prăbuşit”, relatează Adrian Cojocaru, trimis special Digi24 în Italia.

Mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele care deşi au rămas în picioare după cutremurul de duminică, nu mai sunt sigure.

Centrul istoric din Norcia e izolat, a fost închis încă de duminică după-amiază pentru că imobilele nu mai sunt deloc sigure pentru a fi locuite.

Aproape 30 de mii de oameni au rămas pe drumuri după cutremurul de duminică care a avut 6,5 magnitudine şi a fost cel mai puternic produs în Italia în ultimii 36 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri