Mâncarea îi face pe copii anemici

Data publicării:
mancare_restaurant

În România sunt cu 15% mai mulţi copii anemici şi cu lipsă de fier decât media din ţările dezvoltate. Medicii avertizează că de vina este alimentaţia şi, automat, părinţii. Fie că nu au posibilităţi materiale, fie că sunt doar ignoranţi, mulţi părinţii români îşi hrănesc copiii cu multă pâine, mămăliga şi cartofi. Peştele, legumele şi fructele ajung rar pe mesele copiilor, mai ales dacă trăiesc în mediul rural. Dar nici la oraş lucrurile nu stau mult mai bine.

Mădălina Iacob, reporter Digi24: „80% dintre copiii români mănâcă numai pâine albă iar mai bine de jumătate nu au încercat niciodată pâinea integrală. Iar dacă vorbim de meniul de la prânz, carnea de pasăre este în topul preferinţelor celor mici, iar peştele este consumat din ce în ce mai rar: doar 8% îl mănâncă de două ori pe săptămână.”

„Din copilărie toţi am mâncat cozonaci, pâine, covrigi, într-adevăr foarte mulţi cartofi, dar încercăm să-l educăm şi să introducem alimente noi, cred că totul depinde de părinţi”, spune o mamă.

Sunt alegeri nesănătoase, atenţionează medicii. Aşa se explică lipsa de fier care duce la anemie în rândul copiilor.

Doina Pleşca, vicepreşedintele Societăţii Române de Pediatrie: „Anemia carenţială este de departe cea mai frecventă carenţă nutriţională. Lipsa de fier începe de la primele luni de viaţă. E necesar să diversificăm corect alimentaţia copilului, introducând produse bogate în săruri minerale din care fierul nu trebuie să lipsească.”

Doar 14% dintre copiii români mănâncă legume de câteva ori pe săptămână.

Ruxandra Constantina, medic naturopat: „Prânzul trebuie să conţină o supă, ciorbă de legume şi o proteină de calitate, chiar dacă ne-o luăm din carne. Totdeauna vom asocia proteinei animale verdeţuri, în perioada aceasta chiar şi murături. Nu le asociem cu cartofi prăjiţi, sub nicio formă. Sunt bune bundinci de legume, fasole, linte, leguminoase. De asemenea, salatele colorate, asortate.”

Peste 600 de milioane de copii suferă de anemie, dintre care mai bine de jumătate au deficit de fier, spun medicii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri