Ministrul muncii: Pensiile se plătesc începând de joi

Data publicării:
Elderly woman sitting at the table counting money in her wallet.
Foto: Guliver/GettyImages

Pensiile distribuite de Poşta Română în bani lichizi vor începe să fie aduse de poştaşi la domiciliu începând de joi, a anunțat, marţi seara, la Digi24, ministrul muncii, Violeta Alexandru, care, pe de altă parte, recomandă pensionarilor să aleagă modalitatea de plată prin card, pentru că în acest caz nu se înregistrează întârzieri de plată.

„Nu e absolut nici un pericol (cu livrarea pensiilor în ianuarie - n.r.). Este un mic decalaj, cauzat de zilele libere de la începutul anului şi vom recupera acest decalaj. Dimineaţă am avut o nouă şedinţă şi fac acest lucru în fiecare zi, urmăresc de două ori pe zi, şi la începutul programului, şi după, să văd ritmul în care se fac plăţile pentru pensii. Încep de joi (9 ianuarie, n.r.)”, a explicat Violeta Alexandru, la Digi 24.

Ministrul a precizat că a solicitat poştaşilor să scurteze termenul de două săptămâni în care în mod normal se finalizează distribuirea pensiilor la nivel naţional.

„Imediat ce am venit din aceste zile libere, mă refer la toţi angajaţii, că eu am lucrat şi în această perioadă, s-au deschis creditele, au ajuns banii în Trezorerie, au ajuns banii la Poşta Română. Se încep plăţile în teren cu joi dimineaţă, fapt care va face ca în zilele următoare oamenii să primească pensiile fără absolut niciun pericol să nu le primească. Ba chiar mi-am rugat colegii de la Poşta Română să facă un efort, şi, faţă de perioada de aproximativ două săptămâni cât dura acoperirea naţională pe întreg teritoriul României, să scurteze la o săptămână, să facă un efort, pentru că e o perioadă după sărbători și oamenii au făcut cheltuieli și în mod evident au nevoie de resurse. (Vor fi întârzieri, n.r.) de trei-patru zile faţă de calendarul obişnuit pentru pensiile care ajung cu poştaşul”, a spus ministrul muncii. 

Și premierul Ludovic Orban declara luni seară la Digi24 că nu există probleme cu plata pensiilor, ci doar o întârziere de trei - patru zile, obișnuită în luna ianuarie, din cauza liberelor de sărbători.

„Ele (pensiile, n.r.) sunt în acest moment în procesare pentru plata pe card, nu vor fi cu nimic afectaţi pensionarii care îşi primesc banii pe card, şi fac un apel ca cei care au posibilitatea să primească pensiile pe card să o facă, pentru că, iată, contează fiecare zi în primirea banilor. Pentru cei care primesc banii la poartă, în cash, este acest decalaj cauzat de zilele libere, pe care le vom recupera”, a explicat, marți seara, la Digi24, Violeta Alexandru.

„Începând de joi dimineaţă, Ministerul Finanţelor a pregătit deschiderea de credit, sunt nişte proceduri care nu se puteau face în decembrie, eu am fost foarte atentă încă de la sfârşitul anului, n-am pierdut nicio zi, m-a interesat în mod deosebit să nu existe nicio zi de întârziere imputabilă nouă, în sensul că am stat degeaba şi nu am făcut tot ce era omeneşte posibil. S-au deschis creditele la Ministerul Finanţelor, banii au ajuns în Trezorerie, este o procedură care nu se putea face, şi să fi vrut s-o fac în decembrie, până nu se închidea luna decembrie, n-aveam cum să încep aceste proceduri pentru ianuarie”, a arătat Violeta Alexandru.

Editor web: Luana Păvălucă

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri