Pasajul Piața Sudului a fost inaugurat. Constructorul mai are de lucru

Data publicării:
pasajul sudului

După lucrări care au durat trei ani, a fost inaugurat pasajul de la Piaţa Sudului. Pasajul rutier cu o lungime de aproape 360 de metri fusese deschis parţial încă de la finalul lunii aprilie. Pietonii scapă şi ei de aglomeraţie, pentru că pot traversa prin subteran. Au la dispoziţie 8 lifturi şi 4 scări rulante. Proiectul nu este însă complet gata. Mai trebuie modernizată linia de tramvai.

Gabriela Firea, primarul Capitalei: „Fluidizeaza traficul în zona de sud a Capitalei, crește viteza de circulație și scade cu aproximativ 70% timpul de așteptare în trafic. Am realizat și o economie de 1,2 milioane de euro, astfel încât proiectul costă în final 18,3 milioane euro.”

Pasajul leagă Calea Vacareşti de strada Niţu Vasile.

Pasajul are două benzi pe sens şi o lungime de aproape 360 de metri. Şi deşi a fost inaugurat astăzi constructorul nu a terminat tot ce avea de făcut.

Lucrările la linia de tramvai vor fi gata abia pe 10 septembrie. Construcţia pasajului de la Piaţa Sudului a început în urmă cu mai bine de trei ani. Pentru că lucrările au tărăgănat, primăria a pierdut mare parte din bani europeni pe care îi putea folosi.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Din păcate, din cauza erorilor de proiectare și a unui slab management, Primăria a pierdut în 2015 finanțarea și doar 15% din fondurile UE au fost folosite pentru acest proiect, restul fiind banii municipalității.”

Instanţa i-ar putea obliga pe edilii Capitalei să mai scoată nişte bani din buget. Constructorul cere recunoaşterea unor cheltuieli suplimentare pe care le-ar fi avut în cei peste 3 ani de contract.

Grigorie Verenciuc, reprezentantul constructorului: „Nu cerem decât banii care ni se cuvin.”

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Știu că este vorba de 59-60% din valoarea ințială a contribuției de 19,5 milioane de euro.”

Au fost făcute patru pasaje pietonale, pentru ca locuitorii din zonă să nu-şi mai rişte viaţa traversând o stradă cu 3 benzi pe sens. Nu toţi le folosesc însă. Locuitorii sectorului 4 nu scapă de şantier. Primarul anunţă că în două luni încep lucrările pentru lărgirea Şoselei Berceni şi a străzilor Turnu Măgurele şi Caporal Luica.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri