Peste 3.000 de oameni din sectorul 3, obligați să plătească cu dobândă ajutoarele sociale primite

Data actualizării: Data publicării:
batrana ajutoare sociale

Hrăniţi cu iluzii! Peste 3.000 de bucureşteni trebuie să dea înapoi statului, cu dobândă, banii pentru ajutoarele sociale, primite de la Primăria Sectorului 3. Oamenii au luat orez, paste şi bulion, fără ca funcţionarii să verifice dacă au dreptul, iar acum Curtea de Conturi a găsit nereguli. Aşadar, cei care s-au bucurat de mâncarea primită gratuit o plătesc scump, până la urmă.

O să vă arăt şi ce conţine un pachet: sunt aceste două sacoşe. Au în jur de 31 de kilograme, amândouă. Avem orez aici, uleiul, paste făinoase, zahăr, făină, mălai”, spune Florin Geantă, şef serviciu DGASPC Sector 3.

Cu sacoşe ca cele lăudate în clipul Primăriei sectorului 3 a plecat acasă şi pensionara Maria Niculescu. Aşteaptă cu sufletul la gură să afle dacă trebuie să dea banii înapoi.

Când a primit ajutoarele se încadra, însă apoi i s-a mărit pensia, dar funcţionarii de la primărie tot i-au dat pachetele gratuite.

„Păi nu-i normal. Mi-a dat şi acum să-mi ia banii”, spune Maria Niculescu.

Peste 3.000 de localnici din sectorul 3 al Bucureştiului trebuie să dea înapoi 120 de lei, contravaloarea pachetelor cu mâncare, plus dobânda la zi.

Cu toţii dau vina pe funcţionarii de la Direcţia de Asistenţă Socială, care nu au verificat criteriile: impozite plătite la zi şi venit lunar de cel mult 700 de lei. În loc să facă asta, angajaţii primăriei au dat mâncare tuturor celor care s-au înscris pe liste.

Somată de Curtea de Conturi să obţină banii înapoi de la cei care au primit ajutoare sociale fără să merite, Primăria sectorului 3 poate să facă o singură concesie.

Se poate face o eşalonare. Pentru cei care nu au cum să returneze banii”, declară Ana Galbenu, consilier local sector 3.

Primăria sectorului 3 explică încurcătura: Direcţia de Asistenţă Socială nu poate verifica veniturile celor care solicită ajutoare pentru că nu pot vedea baza de date de la Fisc şi Casa de Pensii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri