Psihologia consumului. Românii cumpără la impuls și primesc în schimb satisfacție

Data actualizării: Data publicării:
romani la cumparaturi

În anul 2017, românii au făcut cumpărături în valoare de 3,3 miliarde de euro. Cumpărăturile ne fac fericiţi, dar ne golesc buzunarele şi ne împing către dependenţă. Despre consumerism şi unde ne poate duce lăcomia, aflăm duminică, de la 14.05, la Din Interior.

„Noi suntem încă un popor care cumpărăm la impuls. Şi impulsul vine, generează o emoţie pozitivă. Adică sunt stresat, sunt supărat, îmi cumpăr repede ceva şi simt că m-am relaxat. Doar că această emoţie pozitivă ţine foarte puţin”, afirmă Laura Miu, personal shoper.

La sfârşit de săptămână, românii aleg plimbarea la mall celei din parc. Unii se îmbulzesc sau se iau la bătaie pentru a vâna reducerea cea mai mare. Shopping-ul ne face fericiţi.

„Încă de mică pe mine m-a fascinat foarte tare subiectul fericire. Mă întrebam ce-i face pe oameni să fie fericiţi.Şi m-am analizat şi pe mine, ce mă face pe mine fericită....cred că de fapt de-aici vine pasiunea mea pentru cumpărături”, spune o tânără de 21 de ani.

Neurologii spun că avem un creier setat pe achiziţia de bunuri şi că putem dezvolta chiar o dependenţă de cumpărături.

„Dacă o să-mi cumpăr un brand anume, înseamnă că şi eu sunt într-un anumit fel, sunt wealthy, am bunăstare, sunt bine. Asta înseamnă că după sine atrage şi o stare emoţională”, explică Emil Gâtej .

Facem cumpărături şi primim la schimb, satisfacţie. Umplem goluri afective dar compensăm şi frustrările adunate în comunism. Despre pericolul abundenţei şi al dezvoltării consumerismului, duminică, la Din interior.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri