Recomandarea polițiștilor pentru bucureștenii care stau la bloc

Data actualizării: Data publicării:
agresiune lift

Poliţiştii le recomandă bucureştenilor, în special celor care locuiesc la bloc, să-şi monteze camere de supraveghere. Spun că astfel de sisteme îi ajută să-i identifice pe autorii unor infracţiuni. Au şi rolul de a-i descuraja pe hoţi. În Capitală se produc, zilnic, cel puţin 10 tâlhării, majoritatea în scări de bloc.

-Nu mă simt în siguranță. Era un tânăr beat și chiar a venit după mine, abia am ajuns sus, am alergat, a fost înspăimântător...

-Mi se întâmplă de multe ori să am puțină teamă atunci când intru și, de regulă, stau cu telefonul tot timpul în mână.

Frica. Este sentimentul care le cuprinde, în principal pe doamne şi pe domnişoare, atunci când se apropie de casă. Şi e direct proporţională cu întunericul de pe stradă, dar şi din unele dintre imobile. O invitaţie, parcă, pentru infractori.

Furturile şi tâlhăriile se petrec frecvent în faţa blocului sau chiar în casa scării, arată statisticile.

Camerele de supraveghere reprezintă o mână de ajutor pentru polițiști, mai ales când vine vorba de cazuri de tâlhărie. Zilele trecute, un bărbat din Alba Iulia a fost prins cu ajutorul imaginilor, după ce a lovit o fată în scara unui bloc, i-a furat telefonul mobil, iar apoi s-a făcut nevăzut.

Puţini administratori investesc, spun anchetatorii, în siguranţa locuitorilor. Un sistem de supraveghere costă de la 500 la peste 4 mii de lei. Bani pe care şi tâlhăria recentă din Alba i-a determinat pe unii să îi cheltuiască.

Cornel Pârvu, reprezentantul unei asociaţii de proprietari: Ne-au făcut să luăm o decizie ca în perioada următoare să ne montăm camere de supraveghere. O bicicletă lăsată în fața imobilului a dispărut.

Viorel Şeicaru, agent-şef adjunct: Poliția Română a fost ajutată foarte mult de aceste camere. Administratorii de bloc, președinții de asociații de proprietari să fie responsabilizați, să li se explice cât de mult înseamnă aceste camere, să înțeleagă că aceste camere le protejează familiile.

Numai în primele 4 luni ale anului, au fost înregistrate peste 3.000 de cazuri de tâlhărie şi furturi de obiecte folosind violenţa, potrivit unui raport al Poliţiei Capitalei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri