Revin ninsorile și viscolul. Ce măsuri iau autoritățile

Data publicării:
170110_BUCURESTI_GER_16_INQUAM_Octav_Ganea

Un nou val de ninsori şi viscol va lovi marți seară sudul şi estul ţării. Până mâine seară, Dobrogea şi Bărăganul se vor afla sub cod portocaliu. Este şi motivul pentru care autorităţile iau în calcul închiderea unor porţiuni de drum, înainte ca zăpada să se aştearnă, iar şoferii să fie blocaţi.

„Crearea unor căi de acces către localităţile izolate. Ne interesează să avem culoare unice de circulaţie rutieră care să lege principalele localităţi, puncte de trecere a frontierei. Ne interesează ca realizarea intervenţiilor de către echipele specializate din cadrul operatorilor de energie să aibă acces facil şi uşor în scopul reconectării utilizatorilor,” a declarat Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne.

Gerul a dus și consumul de gaze la un nivel nemaîntâlnit: peste 72 de milioane de metri cubi, record istoric în ţara noastră. A fost cerere mare şi de energie electrică, cu un vârf al consumului de 9.700 de megavaţi.

Oficialii de la Energie sunt însă îngrijoraţi din cauza debitului scăzut al Dunării, în condiţiile în care peste 18% din producţia de energie electrică depinde de apă.

Dunarea are un debit foarte scăzut dar avem rezerve în lacuri acumulate. Mâine am convocat la noi, la Ministerul Energiei, o întâlnire între Hidroelectrica și Apele Romane să evaluăm situația.Vom evalua în mod special situația de pe Dunăre pentru că în următoarele 4 zile probabil vom ajunge la un minim de 1.800 mc pe oră,” a precizat Toma Petcu, ministrul Energiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri