S-a redeschis, parțial, Pasajul Sudului

Data actualizării: Data publicării:
piata sudului pasaj lucrari bucuresti

Cu mai mult de un an întârziere, Pasajul Piaţa Sudului este deschis circulației. Pe câte o singură bandă de sens deocamdată. Primarul Gabriela Firea spune că în acest moment constructorii mai aşteaptă lifturile şi scările rulante pentru a termina lucrările. 

Constructorul a anunţat Primăria că a deschis circulaţia pe câte o bandă pe sens cu aprobarea Politiei Rutiere şi a Comisiei Tehnice din Primărie. Gabriela Firea a amenințat constructorul cu rezilierea contractului dacă nu termină lucrările mai repede. 

„Mi-aș dori ca la întâlnirea pe care am stabilit-o deja cu constructorii să putem să venim în fața cetățenilor din București cu un termen final pentru acest obiectiv de investiții pentru că cel anunțat de constructor, 30 octombrie, nu ne mulțumește. Și nu dorim să îl acceptăm. Dacă ei continuă cu acest termene, reziliem contractul. Sper să nu se ajungă aici. Sper că la întâlnirea de săptămâna viitoare să găsim căile de negociere astfel încât termenul să fie unul rezonabil. Ce înseamnă rezonabil pentru mine? În timpul verii. Adică, să spunem la mijlocul lunii iulie.  Pentru ca atunci când încep școlile să avem condiții decente”, a spus primarul Capitalei.

Construirea acestui pasaj a început în august 2014 şi trebuia terminată în decembrie 2015. Valoarea lucrărilor: 128 de milioane de lei, din care doua treimi bani de la Uniunea Europeana.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri