Salarii mai mari la primării decât la spitale. Cu cât au crescut lefurile de la 1 ianuarie

Data publicării:
lei bancnote bani -agerpres - 17 august 2015
Foto: Agerpres

Huzur la primăriile de sector din Bucureşti. Lefurile care se plătesc mărite de la 1 ianuarie stârnesc invidia profesorilor şi a medicilor. Un funcţionar ce verifică spaţiile verzi aşteaptă peste opt mii de lei pe lună, iar directorii au salarii cu cinci cifre. Sunt locuri unde veniturile au crescut de trei ori şi toacă o treime din buget. Motiv pentru care izolarea termică a blocurilor sau construirea parcărilor trec la capitolul "dacă mai rămân bani."

Primăria sectorului 4 are un buget anual de aproape 700 de milioane de lei. Anul trecut, primarul l-a considerat insuficient ca să susţină şi paza şcolilor, aşa că a renunţat la contract. În Ajun de Crăciun, însă, consilierii locali au majorat lefurile angajaţilor, pe motiv că de la 1 ianuarie creşte salariul mediu brut.

Antonio Andrusceac, consilier local sector 4: „Cele mai mari salarii sunt de 152 de milioane şi nu e unul singur, sunt vreo zece salarii de genul ăsta. Urmând salarii de o sută şi ceva de milioane.”

Un director executiv de la primăria sectorului 4 încasează lunar 15.200 de lei, adjunctul peste 10 mii, iar funcţionarul care ţine legătura cu asociaţiile de proprietari 7.600 de lei.

În total, 30% din banii primăriei se duc pe salarii. Mai puţin decât alocă pentru învăţământ şi asistenţă socială şi de şapte ori mai mult decât pentru ordine publică. Mai bine lefuri mărite şi personal puţin, a socotit primarul de sector. Localnicii nu văd însă eficienţa.

Localnic: ”Nu ne-ar deranja dacă şi-ar mări salariile şi s-ar vedea curăţenia în sector.

La primăria sectorului 2, un şef de birou câştigă 7.300 de lei lunar, iar un director general şi arhitectul şef 9.200. Lefurile mărite ale celor aproape 400 de angajaţi consumă o treime din buget.

Dan Popescu, viceprimarul sectorului 2: „Vor trebui tăiate foarte multe investiţii, reabilitarea termică, la parcări, spaţii verzi.”

Primăria sectorului 2 nu are bani nici măcar pentru salariile de luna aceasta. Ca să le plătească se bazează numai taxele şi impozitele achitate de localnici.

Dan Popescu, viceprimarul sectorului 2: „Mai avem o zi, nu avem încă toţi banii pentru salariile pentru decembrie, de data asta.”

Trai bun şi pentru funcţionarii de la primăria sectorului 3. Un director executiv încasează 13.860 de lei, iar adjunctul cu 300 mai puţin. Asta în condiţiile în care de trei ani primăria trăieşte pe datorie.

Ana Galbenu, consilier local sector 3: „ Primăria sector 3 se împrumută pentru majoritatea investiţiilor. Rezultatele nu prea se văd.”

Primarii de la sectoarele 3 şi 4 nu au anunţat încă dacă majorările salariale vor diminua investiţiile. În acest moment, în cele 6 sectoare ale Capitalei lucrează aproape 3.200 de funcţionari publici, poliţişti locali şi bugetari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri