Salarii mai mari pentru parlamentari, lefuri mai mici pentru sute de mii de alţi angajați

Data publicării:
lei romania indoita shutterstock_754998496
Foto: Shutterstock

Furie pentru aproape 300 de mii de funcţionari. Astăzi, în ziua de salariu, au luat leafă mai mică după ce contribuţiile sociale au trecut din sarcina angajatorului la cea a salariatului. Sindicaliştii vorbesc despre cazuri dramatice, cu scăderi de 40 de procente, şi ameninţă cu proteste. Cu atât mai mult cu cât nu toţi cei plătiţi din bani publici au motive să plângă. Parlamentarii au avut grijă ca revoluţia fiscală a guvernului să le aducă bani în plus.

În timp ce parlamentarii câştigă la final de lună şi cu 800 de lei în plus, 22 de mii de angajaţi din ministere şi din instituţiile din subordine pot avea salarii reduse cu până la 40 la sută. De exemplu, un director general la Ministerul de Externe, gradul II, va pierde aproape 3.500 de lei faţă de luna decembrie. Înseamnă că venitul său din luna ianuarie va ajunge la 9.411 lei.

Iar situaţia se repetă şi la alte ministere, de exemplu la Finante şi Transporturi.

„Nici pe departe o creştere salarială substanţială, aşa cum au anunţat în decursul timpului partidele de la guvernare. (...) Cu siguranţă această nemulţumire va fi exprimată prin acţiuni de protest. Lucrurile nu pot rămâne aşa”, a declarat pentru Digi24 Sebastian Oprescu, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici.
Şi nu doar lefurile bugetarilor sunt micşorate de revoluţia fiscală a Guvernului.

„Avem peste 2 milione de salariați din mediul economic concurențial pentru care angajatorii nu au făcut prin acte adiționale această majorare a salariului brut de încadrare”, a declarat Dumitru Costin, președintele BNS.

În schimb, venitul parlamentarilor a crescut.

Senatorii şi deputaţii au avut grijă să îşi crească leafa brută astfel încât să acopere transferul contribuţiilor şi să rămână cu peste 800 de lei în plus pe lună.

Decembrie vs Ianuarie
Salariul brut - 13.050 lei crește la 17.100 lei
Salariul net - 9.153 lei crește la 9.993 lei

Citiți și: Salariile deputaților cresc cu 800 de lei

Deputatul Daniel Fenechiu: „Mi-a crescut indemnizația cu circa 600 de lei”

Liviu Dragnea, întrebat cu cât i-a crescut salariul: „N-am verificat cardul”

Deputatul Cătălin Rădulescu este unul dintre cei care au militat mereu pentru salarii mari la Parlament. El explică şi de ce au nevoie senatorii şi deputaţii de mulţi bani.

„Dacă vrei să vii civilizat, trebuie să ai decența să îți cumperi costume, cravate, cămăși și pentru banii care se dădeau atunci nu-ți ajungea să iei nici măcar un costum”, spune Cătălin Rădulescu.

Sindicatele din administraţie susţin că 22 de mii de funcţionari publici au salarii mai mici de la 1 ianuarie. Datele anunţate de Ministerul Muncii arată că ar fi cam 40 de mii de bugetari care pierd. Sunt oameni care au lefuri tăiate, alţii, supăraţi că noua lege nu le-a adus mai mulți bani, ameninţă cu greva. Educaţia deja cere negocieri. Grefierii sunt în grevă japoneză de câteva zile. În sistemul public s-a amorsat o bombă cu ceas.

Citiți și: Sindicat: Salariile a 22.000 de angajați din ministere vor scădea

Care e situația în mediul privat

Și salariile a două milioane de angajaţi din mediul privat au fost reduse o dată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Este semnalul de alarmă tras de liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin. Acesta scădere a veniturilor vine după ce cam jumătate dintre angajatori nu au vrut să mărească salariile angajaţilor, spune Dumitru Costin.

Citiți detalii: Dumitru Costin: Peste 2 milioane de salariați din mediul privat ar putea avea salariile reduse

Guvernul caută din nou soluţii și pentru ca, o dată cu trecerea contribuţiilor în sarcina angajatului, IT-iștii să nu aibă de suferit. Vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat luni că la Ministerul Finantelor se lucrează la un alt proiect, o nouă schemă de ajutor de stat, prin care ar urma să se compenseze eventuale pierderi salariale, generate de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat. Asta după ce informaticienii s-au trezit deja luna aceasta că au primit mai puţini bani decât anul trecut, deşi primiseră promisiuni că acest lucru nu se va întâmpla. Se pare totuşi că IT-iştii au fost uitaţi şi pasaţi dintr-o parte în alta. Fostul premier Mihai Tudose anunţa în noiembrie anul trecut că Guvernul va da o ordonanţă dedicată salariaţilor cu handicap şi a celor din IT, astfel încât veniturile să nu le scadă în urma trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat de la începutul acestui an. Ordonanţă care nu a fost adoptată nici în ziua de azi. Actualii guvernanţi au renunţat la această variantă şi spun că lucrează deja la o altă soluţie de compensare. Piața IT din România avea peste 100 de mii de angajaţi la sfârşitul lui 2016 şi valorează aproximativ 5 miliarde de euro.

Citiți și: Salariile pentru mii de angajaţi din sectorul IT au scăzut

Punguța fără bani – comentariu Business Club

În principal au scăzut salariile mai mari din ministere, ale celor aflaţi pe funcţii de conducere şi evident Ministerul de Externe este cel mai afectat. Şi e lovit primul eşalon al profesioniştilor.
Să luăm situaţia următoare - avem un ministru care e foarte emotiv la declaraţii şi nu prea cunoaşte domeniul, poate chiar nu are aptitudini; îşi mai aduce şi nişte secretari de stat după chipul şi asemănarea lui... instituţia funcţionează datorită celor care ştiu ce este acela act administrativ. Practic, o mână de oameni care se pricep sunt loviţi la bani.
Legea salarizării unitare e făcută cu perspectiva nivelatoare în minte, cu acea tentaţie spre egalitarism. Aşa se întâmplă când lumea e privită prin ochiul stâng. Doar că Guvernul şi puterea nu au fost consecvente - indemnizaţiile parlamentarilor au crescut pe net cu 800 de lei, când alte salarii au scăzut.
Guvernul a vrut să opereze la nivel superior, dar a pierdut baza. Să ne aducem aminte ce nebunie a fost în teritoriu cu angajările şi majorările de salarii în administraţie. Şi acolo, pentru că nivelul e mai jos, nu apar tăieri, deşi poate o administraţie locală X nici măcar nu ar merita să existe. Cică se risipea cu tăieri de salarii, dar poate că efectul este deprofesionalizarea.
Şi e abia e un încept. Vineri v-am prezentat un calcul despre cheltuielile de personal după aplicarea taxării, pe baza unor estimări făcute de noi. Cheltuielile de personal scad cam cu 100 de milioane de lei pe lună. Ar fi mai mult de 22 de mii de bugetari pentru a ajunge acolo, deci să ne mai aşteptăm la nemulţumiri.
Poate că aceste critici la adresa Guvernului, pentru că au fost tăiate salarii, par anacronice unora dintre dumneavostră cu mesajul obişnuit al acestei emisiuni, care reclamă cheltuielile mari de personal. Nu este, pentru că nu avem nimic împotriva omenilor bine plătiți, oricare ar fi forma de angajare - avem o problemă când cheltuielile de personal ajung la 30% din buget. Avem nevoie de oameni bine plăţi şi de cheltuieli mai mici. Şi la aşa ceva putem ajunge cu mai puţini angajaţi. NU avem nevoie de 1,3 milioane de bugetari şi de peste 3 mii de primării în această ţară. Un ministru de finanţe mai vechi spunea că atunci când a plecat el din funcţie erau 900 de mii bugetari şi oricum personalul era de atunci excedentar.
Am avea nevoie de cheltuieli de personal mai mici, dar ele vor creşte. Deja cifrele, pe brut, arată că pe 2018 volumul alocat prin buget este subestimat. Sunt programate creşteri de 20% în sănătate şi educaţie din martie. Apoi anagajaţii aceştia care constată lipsă de bani și ameninţă cu greva vor ajunge să protesteze. Şi guvernul va ceda. Factura care acum arată 81 de miliarde va creşte. Şi când asta creşte, trebuie tăiat din altă parte.

Citiți și: Profesorii sunt revoltați că au salarii mai mici decât șoferii de primărie

„Revoluția fiscală”. Salariile polițiștilor scad cu sute de lei. În învățământ, unii angajați „ar trebui să vină cu bani de acasă”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri