Șapte orașe într-unul singur. Ce-i fascinează pe străini în București

Data publicării:
bucuresti ateneu

Pe urmele Prinţului Charles, dar nu în Transilvania, ci la Bucureşti. Reporterii unuia dintre cele mai citite ziare britanice din lume au venit în vizită la noi şi nu se mai dădeau plecaţi. Capitala te face să te simţi ca şi cum te-ai plimba prin mai multe oraşe fermecătoare în acelaşi timp, au scris ei uimiţi. Bătrânul Cişmigiu le-a dat senzaţia că sunt în Central Park din New York, iar Arcul de Triumf le-a adus aminte de faimosul lui frate de la Paris.

I se spunea micul Paris în perioada interbelică, la fel îi spun şi acum reporterii britanici de la The Sun, fermecaţi de arhitectura graţioasă şi a clădirilor pline de poveşti din Bucureşti. Obişnuiţi mai mult să critice, jurnaliştii nu au avut niciun motiv să nu se declare fascinaţi de obiectivele turistice ale Capitalei.

Andreea Milea - jurnalist Digi24: Arcul de Trimf, un monument situat în partea de nord a Bucureștiului, a fost construit în anii 20. Poate fi confundat oricând cu faimosul monument francez.

Monumentul de pe bulevardul Kiseleff este copia în oglindă parcă a celebrului Arc de pe Champs Elisee.

Englezii au continuat plimbarea şi nu le-a venit să mai plece dintr-un parc celebru.

Andreea Milea - jurnalist Digi24: Parcul Cișmigiu este cea mai veche gradină publică din Capitală. Este situat în centrul orașului, iar străinii îl compară cu Central Park din oraşul New York.

Capitala a cucerit britanicii şi cu locurile ei tainice. Unul dintre pasajele Bucureştiului i-a făcut mai bine să princeapă de era oraşul era numit Micul Paris.

Andreea Milea - jurnalist Digi24: Unul dintre cele mai surprinzătoare, dar şi ascunse locuri din București este pasajul Villacrosse. Acesta face legătura dintre Calea Victoriei și strada Lipscani şi ne duce cu gândul la străzile din Paris."

Aproape două milioane de străini au admirat anul trecut Capitala. Pentru că Bucureştiul este slab promovat pe plan internaţional, au considerat că două zile sunt suficiente ca să descopere metropola, dar s-au convins că sunt multe de văzut:

-Ştiu că ar trebui să arate ca Parisul, dar Bucureştiul are propriul farmec.

-Arată ca o stradă din Lisabona. Se numeşte strada roz. Aceasta nu este roz, dar seamănă."

-Îmi place totul. Îmi plac oamenii, Centrul Istoric, parcurile.

-Bucureştiul este foarte frumos. Preţurile nu sunt prea ridicate.

-Îmi place că acest oraş este viu. Energia lui este foarte bună.

Alţi străini văd potenţialul oraşului, însă spun că nu e exploatat.

-Cred că oraşul are potenţial, însă nu este realizat încă. Are pieţe mari şi frumoase, dar sunt pline de maşini, Centrul Istoric este frumos. Sunt foarte multe clădiri frumoase aici, cu o arhitectură impresionantă, dar ar trebui îngrijite."

Majoritatea străinilor au aflat despre minunile Bucureştiului de la conaţionali de-ai lor ajunşi pe meleagurile noastre, pentru că promovarea externă a României este aproape inexistentă. Aşa că vizitatorii care descoperă frumuseţile noastre sunt cea mai bună reclamă pentru alţi turişti.

-Sunt din Italia si am venit la Bucureşti pentru câteva zile. Îmi place Bucureştiul. Chiar şi oamenii sunt foarte drăguţi şi te ajută. Dacă le ceri ceva te vor ajuta. Veniţi să vizitaţi Bucureştiul pentru că este atât de frumos!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri