Sclavia în România ia amploare. Topul țărilor cu cele mai grave încălcări

Data publicării:
sclavi2

România prezintă cel mai mare risc în ceea ce priveşte sclavia modernă, arată un studiu făcut de o companie britanică de consultanţă. Lipsa unei legislaţii, dar şi a unui program care să ajute victimele exploatării prin muncă sunt principalele cauze, spun specialiştii. Anul trecut, în ţara noastră, dar şi în Italia, au fost înregistrate cele mai grave încălcări.

România, Grecia, Italia, Cipru şi Bulgaria sunt pe primele locuri în Europa când vine vorba de pericolul în privinţa sclaviei, arată clasamentul mondial realizat de specialişti britanici.

România se afla în 2016 pe locul 66 în lume în ceea ce priveşte sclavia modernă. Asta cu toate că, în 2015, ţara noastră era undeva pe la mijlocul clasamentului. Mai exact ocupa poziţia 122. Potrivit analizelor şi studiilor, atât în România cât şi în Italia au fost înregistrate cele mai grave încălcări când vine despre munca forţată.

La începutul anului, Digi24 vă prezenta poveşti ale românilor care au ajuns să fie sclavi pe plantaţii în Sicilia. Exploatarea muncitorilor străini, care ajung în Italia, mai ales a femeilor nu este o noutate. Unele dintre femei declarau, atunci, că angajatorii lor le cer inclusiv favoruri sexuale.

Trăind cu frica în sân şi ameninţate de presupuşii angajatori, româncele au spus prin ce trec doar preoţilor din regiune.

Alfred Bulai, sociolog: „Este vorba, întotdeauna, despre un nivel redus de educaţie. Practic, nu ştii să îţi negociezi nişte drepturi elementare şi atunci sigur, cuplat cu sărăcie, ajungi la un asemenea tip de raporturi de dominaţie, din care indivizii nu mai pot scăpa pentru că nu au abilităţile şi cunoaşterea necesară pentru a face acest lucru.

Specialiştii spun că în România nu există o legislaţie care să ajute persoanele exploatate.

Silvia Tăbuşcă, coordonatorul Programului de Securitate Umană: „Victimele exploatării prin muncă, adesea sub forma traficului de persoane, nu au un sistem în plan naţional foarte bine pus la punct care să le permită o protecţie reală. România este singurul stat în spaţiul UE care nu oferă servicii specializate victimelor exploatate prin muncă forţată.”

Peste 4 milioane de români lucrează în acest moment peste hotare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri