Sfaturile specialiștilor pentru un brad special de Crăciun

Data publicării:
brazi impodobiti

Cu paiete, sclipici şi multe pene. Aşa ar trebui să arate brazii anul acesta, după ultimele tendinţe. Astfel, cei care doresc să aibă un brad special de Crăciun trebuie să ţină cont de sfaturile specialiştilor. Preţurile pentru astfel de ornamente, însă, ajung undeva la 1.500 de euro, iar cei mai mulţi români îşi împodobesc bradul după bunul plac, dar şi după buget.

Bradul de Crăciun trebuie să fie cât mai special şi să iasă în evidenţă. Iar cei care îşi permit pot avea un brad nemaivăzut, dacă ne gândim la noua modă de împodobit, potrivit Digi24.

E o nebunie cu penele anul acesta. Pene, paiete, glitter. Exact ca în modă. Obligatoriu, trebuie să avem pentru segmentul acesta luxury globuri de sticlă”, spune Mirela Bucovicean, promoter design românesc.

Astfel de ornamente, însă, au preţuri pe măsură. Între 1.000 şi 1.500 de euro. Nici preţurile brazilor nu se lasă mai prejos. Cei mai scumpi brazi vânduţi într-un depozit de la marginea Capitalei, de exemplu, au costat 15.000 de lei. Stocul de cinci bucăţi s-a vândut repede către centrele comerciale şi diferite instituţii. Oamenii cu mulţi bani au şi ei gusturi extravagante.

Şase mii de lei costă acest brad care are aproximativ 8 metri înălţime. Important este că, pentru un asemenea exemplar nu îţi trebuie doar o casă mare, ci şi o curte impresionantă.

Cei mai mulţi dintre românii care câştigă aceşti bani în câteva luni nici nu se gândesc la astfel de brazi.

„Maximum, dacă ar fi să fie, 2.000 de lei aş da. Totuşi reprezintă o sumă în euro. Dar 2.000 de euro nu. Nu sunt genul să arunc banii pe degeaba”, spune un tânăr.

Pentru ei există alte tendinţe, iar culoarea decoraţiunilor este cea mai importantă.

Culoarea deschisă. Mult în zonă de alb. Alb cu tentă de argintiu sau culori pastel. Am observat globuri roz fane, vernil deschis, bleu”, spune Mirela Bucovicean, promoter design românesc

Preţurile globurilor în supermarketuri ajung până la 10 lei - şase bucăţi, beteala 15 lei - doi metri, iar o instalaţie costă între 15 şi 45 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
brad impodobit craciun globuri
De ce împodobim brazii de Crăciun
decoratiuni brad
TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE. Ornamente de Crăciun din paste făinoase
Partenerii noștri