Șofer blocat pe A2 de două zile: În Germania au venit şi cu WC mobil

Data publicării:
drumuri zapada a2

Un şofer de tir în vârstă de 62 de ani, cu probleme de sănătate, este blocat de joi noaptea pe A2. Printr-un mesaj trimis pe adresa redacţiei Digi24, familia bărbatului cere ajutorul autorităţilor, în condiţiile în care şoferul a rămas fără provizii de apă şi mâncare. Bărbatul a stat două nopţi la benzinăria de la kilometrul 88 iar de peste 24 de ore e blocat în sensul giratoriu de la ieşirea din Feteşti.

„Sunt în maşină. Noroc că asigură căldură. Personal mă simt bine, dar nu mai am mâncare, apă. Am nevoie de medicamente, pentru că sunt bolnav cu inima. Sunt la marginea Feteştiului, ieşirea spre Autostradă, la 800 m de districtul de drumuri şi la aproape un kilometru de autostradă. În spatele meu e oraşul, la 1,5 km.

Am bani, pentru că patronul a fost un om extraordinar şi mi-a pus bani pe card. Dacă o să fiu emoţionat şi plâng nu va supăraţi. Nu mai pot.

Autoritățile stau în maşină la căldură şi blochează drumul. Au zis: Ca poliţist am sarcina să respect ce spun drumurile. Dacă mi-au zis că n-ai voie să treci, nu îţi dau voie. Dacă forţezi, îţi iau permisul sau te arestez. Acesta a fost răspunsul. Nu cred că a exagerat”, a declarat Tudor Toma, șofer de tir.

„Din 46 de ani de şoferie, am 30 de internaţional. Am întâmpinat n situaţii, din Norvegia până la Roma, şi în Maroc. Dar niciodată n-a durat mai mult de 24 de ore. În Germania au venit şi cu WC mobil. Au venit cu ceai. La noi nu vine nimeni”, a adăugat bărbatul.

„Eu sunt la ieşirea spre Constanţa şi tirurile sunt până la ieşirea spre Bucureşti”, a precizat șoferul de tir.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri