Start pentru Prima Casă

Data publicării:
bloc

Românii care vor să-şi ia locuinţă prin programul Prima Casă pot depune deja dosarele. Fondul de Garantare a alocat banii pentru 2017 băncilor încrise în program. Brokerii de credite spun că cererea este imensă iar fondurile s-ar putea epuiza într-o lună.

Gabriel Bălaşu, reporter Digi24: „16 bănci se pregătesc să înceapă creditarea pentru Programul Prima Casă 2017. Aproximativ 30.000 de împrumuturi vor fi acordate anul acesta. O singură bancă a anunţat oficial până acum că a dublat avansul la Prima Casa, de la 5 la 10%”.

Unele bănci au preluat dosare înainte de primirea banilor de la Fondul de Garantare. Brokerii de credite spun că pot exista situaţii, cum s-a întâmplat în toamna anului trecut, când numărul dosarelor a depăşit cu mult fondurile.

Dragoş Nichifor, broker de credite: Deja numărul dosarelor depuse este foarte mare, chiar dacă unele bănci abia au dat startul. Estimez că în aproximativ o lună se va ajunge la un număr de dosare echivalent cu fondurile alocate pe anul acesta.

Suma alocată de Executiv anul acesta este de 2,5 miliarde de lei, la care se adaugă cele 175 de milioane rămase de anul trecut. Cei care intră În Programul Prima Casă pot lua împrumuturi de cel mult 57.000 de euro pentru locuinţe vechi şi 66.000 de euro pentru cele noi.

Garanţia oferită de Stat pentru bănci este de 40% din preţul unei locuinţe vechi şi 60% din cele noi.

Cătălin Ioniţă, reprezentantul unei bănci: „Estimăm, din experienţa noastră, că acest plafon va acoperi aproximativ 6.000 de dosare”.

Potrivit datelor furnizate Digi24 de Fondul de Garantare, peste 200.000 de împrumuturi au fost acordate de la începutul programului Prima Casă, în 2009, şi până în luna ianuarie 2017.

Luna trecută, media de dosare depuse zilnic era de 42. La jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De la începutul programului, băncile au făcut 546 de cereri pentru a obţine garanţiile de la stat. Este vorba despre acoperirea sumelor acordate unor clienţi care nu şi-au mai putut plăti ratele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri