Taxa de gunoi, majorată cu 138,5% în Sectorul 4

Data publicării:
gunoi

Taxa de gunoi pentru sectorul 4 a ajuns, peste noapte, de la 5 lei pe lună la 12 lei. Asta după ce în urmă cu un an, primăria prelua serviciile de salubrizare şi anunţa cu emfază ieftinirea lor. Dublarea de tarif decisă între timp aduce la aproape 600 de lei factura anuală pentru o familie de 4 persoane, fără ca primăria să fi explicat cum se justifică această majorare.

Pe 10 februarie, anul trecut, primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, anunţa că prin renunţarea la contractul cu REBU şi colectarea gunoaielor de către societatea locală ADPP, taxa lunară de salubrizare pentru persoanele fizice coboară de la 7,11 lei la 5,03 lei.

Daniel Băluţă: Începând din 10 aprilie vom avea o taxă unică pe care fiecare locuitor al sectorului 4 o va plăti şi va fi în cuantum de 5,03 lei, plus TVA.

Noul tarif a intrat în vigoare pe 10 aprilie, când ADPP Sector 4 a devenit principalul operator de salubrizare. Minunea a ţinut până pe 1 ianuarie, pentru că acelaşi edil a anunţat pe final de an că taxa de gunoi creşte cu 138,5 %.

Daniel Băluţă: În anul 2018, această taxă va avea valoarea de 8 lei, dacă este plătită anticipat până la data de 31 martie 2018, în caz contrar ea va avea valoarea de 12 lei.

Neluat prea mult în seamă de cetăţeni la ora anunţului, mesajul primarului, oficializat între timp prin hotărărea Consiliului Local, a creeat deja panică printre cetăţenii sectorului 4. O pensionară care locuieşte cu încă patru persoane în casă îi cere primarului să revizuiască noua taxă.

Noua taxă de gunoi este criticată şi de consilierii locali din opoziţie.

Antonio Andrusceac, consilier local sector 4: Noi n-am primit de la primăria sectorului 4 o motivaţie, un studiu de impact care să arate care este, în fapt, motivul real al acestei majorări. Faptul că nu ai bani la buget arată un prost management, o proastă gestionare a banului public.

Imaginea sectorului 4 nu este deloc în favoarea consilierilor locali care au validat majorarea taxei. Gunoaiele zac pe destule străzi şi trotuare. În zona Mitropoliei, în cartierul Progresul, printre blocurile din apropierea Pieţei Reşiţa, ori spre Orăşelul Copiilor sunt tone de resturi menajere.

Oficialii primăriei sectorului 4 nu au dorit să comenteze situaţia, dar au precizat că anunţul făcut de primarul Daniel Băluţă pe 21 decembrie rămâne în vigoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri