Taxele din căminele de stat s-au triplat

Data publicării:
camin azil batran

Taxele mărite alungă bătrânii din căminele statului. Familiile vârstnicilor nu-şi mai permit să achite costurile care aproape s-au triplat, de la 1 februarie, ajungând până la 2.400 de lei pe lună. Autorităţile şi-au motivat decizia de a majora taxele prin nevoia de a creşte standardul de îngrijire din cămine.

În oraşul Victoria din județul Brașov patru bătrâni au fost retraşi din azil. Familiile nu mai puteau acoperi noile taxe, de până la 2.400 de lei pe lună.

„Am lucrat în mediu toxic 24 de ani. M-au plătit, la început, 750 de lei şi am ţinut cinci persoane şi astăzi ei îmi iau, pentru o singură persoană, 2.300, 2.400. Atât”, spune Valeriu Grancea.

„N-avem pe nimeni, n-avem copii, nu avem familii, deci suntem singuri şi cu asta a fost o salvare, că neavând să suplimentăm suma respectivă, am fi fost pe drumuri”, afirmă Vasile Tomescu.

La 64 de ani, Cornel Grecu este unul dintre bătrânii care au părăsit azilul. De copii nu mai ştie nimic de mulţi ani. Sora lui, singura rudă apropiată, nu îşi permite să achite sume mari. Acum, singurul sprijin pe care îl primeşte este de la o vecină.

Situaţia este dificilă şi pentru angajaţii azilului din Victoria.

Avem o hotărâre legală care trebuie respectată, e o lege pe care trebuie să mergem. O sumă considerabilă şi familia a decis că mai bine oferă acasă sau în alt mod, plăteşte pe cineva la domiciliu”, afirmă Viorica Harcu, angajat azil Victoria.

Standardul prevede o sumă foarte mare şi noi trebuie să tindem spre atingerea acelei sume. La gradul de dependenţă IB, pentru că sunt nişte grile, este de 2.390, la gradul IIA de dependenţă, este de 2.357 de lei şi la gradul IIIB, 2292, deci în funcţie de aceste grade se acordă anumite servicii”, spune Daniela Luca, director general adjunct DGASPC Braşov.

Ordinul prin care a fost modificată contribuţia persoanelor vârstnice la plata serviciilor sociale, a intrat în vigoare pe 1 februarie, odată cu majorarea salariului minim pe economie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri