Tot mai mulţi şoferi se plâng de trotinetele din trafic. Unele dintre ele ar putea fi interzise

Data publicării:
accident trotineta

Imagini cu un accident violent, produs în Cluj-Napoca, readuc în discuție necesitatea unor reguli privind circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice. Aceste vehicule sunt tot mai des întâlnite în trafic. Au și avantaje față de autoturisme, dar prezintă și riscuri, recunosc inclusiv cei care le folosesc.

Imaginile filmate de o cameră de supraveghere arată cum o tânără de 22 de ani, aflată pe o trotinetă, intră în intersecție fără să se asigure. O mașină, condusă de o șoferiță în vârstă de 33 de ani, care circula regulamentar, o lovește în plin. Fata de pe trotinetă a avut noroc - a scăpat doar cu răni și o sperietură teribilă. În schimb, un accident similiar, produs în urmă cu două săptămâni pe un drum județean din Constanța, s-a soldat cu moartea unei femei. Victima era tot pe o trotinetă electrică.

Legislația rutieră în vigoare nu conține prevederi exprese în ce privește circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice, motiv pentru care sunt purtate discuții avansate cu celelalte insituții cu atribuții în vederea reglementării și pentru a fi precizate norme speciale referitoare la circulația acestora”, spune Cristian Andrieș - comisar șef Direcția Rutieră.

Trotinetele electrice care ating viteza de 25 de kilometri pe oră ar putea să fie asimilate bicicletelor, iar cele mai puternice de atât să fie interzise pe drumurile publice. Așa sună una din variantele de lucru. Până la o decizie definitivă, numărul acestor vehicule crește, la fel și cel al incidentelor în care sunt implicate.

„O folosesc de două zile, abia mi-am luat-o! Dimineața făceam o oră și 10 minute până la serviciu, în 11 kilometri, acum fac 30 de minute”, spune un utilizator al acestui vehicul.

În balanță trebuie puse însă și pericolele care pot apărea.

„Un pic de adrenalină nu strică. Unde trotuarele sunt mai late poți să mergi printre pietoni, dar te obligă uneori să o iei pe lângă mașini și trebuie să fii foarte atent, că sunt foarte multe gropi și poți să cazi în fața mașinii”, spune un alt utilizator de trotinetă.

Își asumă foarte multe riscuri cei care circulă cu trotinetele în momentul de față. În cazul unor accidente, este foarte greu de stabilit cine ar fi de vină, iar infrastructura, în general, nu face față circulației trotinetelor electrice. Acest mod este periculos, dacă infrastructura nu este perfectă, orice groapă mică din asfalt poate să răstoarne un utilizator al trotinetei”, explică Maria Ivan, de la Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ.

Șoferii sunt siguri - trotinetele electrice sunt tot ce mai lipsea în traficul din marile orașe.

„Sunt printre mașini peste tot, aici, la Pipera, am dat peste unul pe trecere de pietoni”, spune un șofer.

„Mi se par cam periculoși, deoarece aceste trotinete au o viteză cam mare”, confirmă un alt șofer.

„Nu poți să îi vezi, merge cu viteza de 30-40 la oră, nu poți să îi vezi în trafic”, se plânge un al treilea.

Regulile privind circulația trotinetelor pe drumurile publice ar urma să fie stabilite până la finalul anului.

Citiţi şi:  Trotinetele electrice nu sunt recunoscute de nicio lege românească. Ce s-ar putea schimba de la toamnă

PROIECT. Trotinetele electrice, introduse în Codul rutier. Pe unde și în ce condiții veți putea circula cu ele

Germania a autorizat circulaţia trotinetelor electrice, dar cu o restricție importantă

Parizienii, revoltați de utilizarea trotinetelor electrice. Barcelona a interzis închirierea, Bucureștiul încurajează folosirea

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri