Trandafirii naturali care rezistă 25 de ani

Data publicării:
trandafiri criogenati

Crăciunul poate să ne surprindă şi în pană de idei, când vine vorba de cadouri. Dacă nu ştim ce să dăruim sau pur şi simplu nu mai avem timp, ne putem orienta către un cadou durabil: trandafiri criogenaţi. Rezistă şi 25 de ani.

„Petalele sunt înghețate la -50, -80 de grade, apoi sunt vidate ca să fie extrasă apa, acest proces se numeste liofiliză, după care sunt dezghețate timp de 3 săptămâni foarte lent ca să-și pastreze foarte bine textura și proprietățile. Dupa caz sunt vopsite, apoi trandafirul este reasamblat la loc petală cu petală”, spune Vlad Cuibar, designer floral.

Vlad are 27 de ani. Până în urmă cu 6 luni era, ca mulţi alţii, corporatist. Muncea de dimineaţă până noaptea, pentru un salariu bun. Când soţia a rămas însărcinată, însă, a fost nevoit să-şi caute un serviciu care să-i lase ceva mai mult timp liber. Aşa a ajuns să câştige bani frumoşi din aranjamente florale. Aduce trandafirii criogenaţi din Columbia sau din Ecuador. Preţul unui trandafir în cupolă începe de la 100 de lei.

Adăugăm decorațiunea de bază. Este vorba de licheni conservați. Apoi adăugam trandafirul pregatit mai devreme. Cupola care îl protejează”, spune Vlad Cuibar, designer floral.

E un trend care prinde foarte bine pe piața românească și asta observăm în cifre. Din ultima săptămână au început foarte mult să vină comenzi. De exemplu, am avut una dintre zile în care am avut exclusiv comenzi de trandafiri criogenați, nimic altceva”, spune Bogdan Roman, manager florarie.

Cele mai scumpe aranjamente pot ajunge şi la 3.000 de lei. Un trandafir criogenat poate dura şi 25 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri