Un milion de români sărbătoresc astăzi Paştele Catolic

Data publicării:
paste

Un milion de români sărbătoresc Paştele Catolic. Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti a fost plină de credincioşi, veniţi să ia parte la Vigilia Pascală. În timpul slujbei, ei au asistat la aprinderea Lumânării Pascale şi au luat din focul binecuvântat, pentru a duce bucuria învierii Domnului acasă.

Slujba a început cu ritualul de binecuvântare a focului şi aprinderea Lumânării Pascale în faţa Catedralei Sfântul Iosif din Capitală. Lumina a fost împărţită apoi credincioşilor.

Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu a citit Vestirea solemnă a Învierii.

Arhiepiscopul Ioan Robu: Să medităm cum odinioară Dumnezeu a izbăvit poporul său, iar în vremurile din urmă l-a trimis pe fiul său ca răscumpărător.

Cu puţin timp înainte de miezul noptii, au bătut clopotele din nou, după o tăcere de trei zile.

-Ca în fiecare an, atmosfera este emoţionantă, mai ales aici, la catedrală şI acest an este cu totul special, pentru că ne pregătim şi de vizita sfântului părinte.

-Este o sărbătoare a Învierii care te înalţă.

-Atmosfera de la această slujbă a fost ca întotdeauna - caldă, şi nu ştiu cum să mai spun dar îţi e ceva care nu poţi să exprimi în cuvinte.

Iar in jurul orei 1.00 toti credincioşii, îndrumaţi de preoţi şi de Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, au mers în procesiune in jurul catedralei.

-Am venit împreună cu sora mea şI cu cumnatul şi cu copiii. Sunt ortodoxă şI i-am botezat catolic. Sărbătorim şi Paştele catolic şi Paştele ortodox.

Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Catolice: Exact cum trăiesc familiile ortodoxe Paştele, la masă cu prietenii, aşa îl trăiesc şi catolicii. De aceea, ne regăsim mai degrabă celebrând Paştele în ceea ce ne pune împreună în jurul mesei, chiar dacă Paştele din punct de vedere liturgic, îl putem sărbători la o distanţă de o săptămână sau chiar de două săptămâni cu Biserica Ortodoxă.

Pentru că Paştele, adică Învierea Fiului lui Dumnezeu a avut loc, aceea este o dată şi pentru totdeauna.

După slujba care a durat două ore, credincioşii s-au îndreptat spre casele lor cu lumina pascală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri