30 de plângeri pe zi la ANPC în cazul cumpărăturilor online

Data actualizării: Data publicării:
colet

Nu vom scăpa prea curând de calvarul coletelor comandate online care nu ajung la timp. Nu există căi legale prin care firmele de curierat să poată fi trase la răspundere atunci când nu îşi onorează contractele. Degeaba fac clienţii plângeri la Protecţia Consumatorilor: inspectorii îi pot verifica doar pe proprietarii firmei de unde a fost comandat produsul. 30 de reclamaţii pe zi ajung zilnic la OPC, depuse de clienţii care cumpără de pe internet, în principal pentru că produsele nu ajung la destinatar în termenul promis.

„De Crăciun am cumpărat un robot pentru mama mea şi a ajuns la o lună după Crăciun. Am primit ceva care nu era tocmai conform cu un produs care s-ar putea vinde: a fost rupt, deteriorat”, spune o cumpărătoare.

Peste 10.000 de oameni care au făcut cumpărături online au făcut anul trecut plângere la Protecţia Consumatorilor.

Principalele abateri constatate: produsul comandat nu a ajuns la timp la destinatar.

Nu e vina noastră, clientul e supărat câteodată. Dar noi spunem, cei de la curierat, sunaţi la agenţie”, spune Radu Alexandru, reprezentant al unei firme online.

Deocamdată, nu există căi legale prin care curierii să poată fi traşi la răspundere. Activitatea lor e autorizată de Autoritatea de Reglementare a Comunicaţiilor, instituţie care nu poate, în schimb, să sancţioneze firmele care livrează coletele mai târziu ori cu probleme. Aici intervine, teoretic, Protecţia Consumatorului, dar şi aceasta poate verifica doar furnizorul, nu şi transportatorul.

Dacă o firmă de curierat nu corespunde volumului foarte mare de vânzări ale site-ului, site-ul respectiv să îşi facă propria firmă de curierat”, spune Paul Anghel, director general ANPC.

Sunt şi mii de cazuri în care oamenii reclamă că în pachet se afla altceva decât au comandat.

Să încerce să nu plătească anticipat, ci să plătească la livrare”, recomandă șeful ANPC.

Fie că aţi cumpărat un telefon mobil sau un articol vestimentar, aveţi la dispoziţie două săptămâni pentru a-l returna. Legea spune că nu este nevoie să invocaţi niciun motiv anume, furnizorul este obligat să îl primească înapoi”, relatează Maria Moiş, reporter Digi24.

Nu toţi furnizorii respectă însă legea. Unii dintre comercianţii online fie acceptă produsul, dar nu returnează banii, fie îl vor înapoi într-un timp mult mai scurt.

Iar alţii pur şi simplu nu îi informează pe clienţi despre acest drept pe care îl au.

Ultima şansă a consumatorului este plângerea la poliţie. Cele mai multe sesizări ajunse aici sunt în domeniul turismului şi cel al achiziţiilor de telefoane mobile sau tablete. Poliţiştilor le este greu să identifice proprietarii anumitor site-uri

Există acei autori necunoscuţi în această zonă, dar se fac cercetări şi la final vor fi identificaţi. Este de evitat să cumpărăm, hai să spunem, de la total necunoscuţi, sau din reţelele de socializare pentru că atunci este mult mai uşor să cădem pradă ca victime în situaţia în care facem cumpărături, mai ales când vorbim despre sume foarte mari, obiecte valoroase”, spune Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Anul trecut românii au făcut cumpărături online în valoare de aproape două miliarde de euro, potrivit GPeC.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri