VIDEO. Echilibristică pe trotuarele necurățate din București

Data publicării:
cazut trotuar gheata

Cursă cu obstacole, azi pe trotuarele din Bucureşti. Greu de mers şi chiar de păstrat echilibrul, după ce gheaţa a îmbrăcat spaţiile destinate pietonilor. Nu au fost curăţate, nu s-a împrăştiat material antiderapant, iar neglijenţa autorităţilor s-a tradus în zeci de urgenţe la ortopedie.

Un adevărat test de echilibristică au dat bucureştenii care s-au încumetat să plece pe jos de acasă.

Acoperite de polei şi zăpadă, trotuarele s-au transformat în principalul „inamic” al oamenilor:

„Se circulă foarte prost că alunecăm. Merg foarte greu, am grijă sa nu-mi rup vreun picior sau vreo mână”.

Trebuie să ai grijă, e cam greoaie, dar trebuie sa fi atent pe unde pui pasul”.

Toate trotuarele sunt în starea asta, sunt necurățate, sunt un pericol. Chiar eu am căzut de două ori în faţa Tribunalului Bucureşti”.

În ultimele 30 de ore de frig, ploaie îngheţată şi ninsoare, aproape 2.000 de persoane din Bucureşti şi Ilfov au chemat ambulanţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri