Starea Nației: Mintea lui Tăriceanu, o loterie necâștigătoare

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu zambeste adolescentin - digi24

„Despre politicieni ca dumneavoastră, domnul Tăriceanu, de multe ori stau și mă întreb: cum vă suportă pământul?”, a spus Dragoș Pătraru la Starea Nației. Jurnalistul l-a sancționat pe președintele Senatului pentru o declarație „de o cruzime rară” față de românii care au făcut credite în franci. 

În urmă cu trei zile Curtea Constituțională a decis că legea conversiei creditelor în franci elvețieni este neconstituțională. Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și liderul ALDE, a declarat că nu a fost niciodată de acord cu această lege deoarece cei care au făcut credite în franci elvețieni „au jucat și au pierdut”.

„Ce au făcut unii? Au jucat pe francul elveţian. Foarte mulţi colegi ai mei evită să vorbească pentru că ştiu că este nepopular. Unii şi-au luat credite în franci elveţieni. Evoluţia francului elveţian este cea pe care o ştiţi. Unii au pierdut, s-au trezit că pierd. Şi acum ce să fac eu, să stau să le compensez pierderile? Păi, dacă eu fac o greşeală, proprie da, cu titlu personal, vă chem pe dumneavoastră să îmi compensaţi ceea ce am pierdut? De aia nu sunt de acord cu legea respectivă şi în fine, dar ea e foarte populară în rândul celor care au „jucat”, şi-au luat creditele în franci elveţieni. Alţii şi-au luat în alte monede”, a spus al doilea om în stat. 

Dragoș Pătraru a comentat la Starea Nației această declarație a lui Tăriceanu pe care a catalogat-o drept o „inepție” și de „o cruzime rară”. 

„De multe ori ne inflamăm mai mult decât trebuie la valori abstracte, dar nu vedem cruzimea de lângă noi. Tăriceanu a fost taxat zilele astea pentru multe prostii, dar nu s-a scris despre o mare inepție spusă de acest domn. Niște aberații de o cruzime rară. Oare asta pentru că și mulți dintre noi așa gândesc? Poate. De mult nu am auzit fraze mai brutale. Cum adică au jucat? Mi-ai rispit și ultimele îndoieli. Te-ai prăjit, tati! Crezi că lumea s-a adus așa la bănci? Hai cumetre că nu mai am bani de păcănele, am venit să joc pe franc. Căline, oamenii și-au luat apartamente, case...N-au jucat!

Și a doua mizerie: acu ce să fac să le plătesc eu? Nu, frate, nu să plătești tu. Deci în mintea ta nici nu încape ideea că ai putea vreodată să te atingi de profiturile băncilor. Asta nu e o opțiune. Aici se vede că acești domni nu au nicio legătură cu oamenii, cu alegătorii, cu cetățenii. Ei au o cu totul altă agendă. Nea Tări, vezi că iar te-ai întors cu fundul la noi, imediat după alegeri. Ai grijă să nu te lovești. Că oamenii au ghinion odată, de două ori, dar a treia oară....

Domnule Tăriceanu, oamenii se împrumută la bănci, fac chestii crezând că în jurul lor e o țară, iar acea țară are un stat care, cât de cât, protejează cetățenii, înțelegi? Ce minte să ai, ce fel de om trebuie să fii ca să gândești astfel? Dă-i mă naibii, au jucat și au pierdut, să moară. Ce eu sunt al doilea om în stat ca să le rezolv lor problemele? Că exact așa i-a zis și bancherul omului care s-a împrumutat: auzi mă Gicule, vezi că s-ar putea să sară francul la un milion de lei, dar e posibil și să câștigi cinci avioane personale și trei insule exotice. E o loterie jocul ăsta al tău, Gicule. Nu i-a spus asta, normal că nu i-a spus. I-a spus: fă liniștit credit în franci elvețieni că e cea mai stabilă monedă. Elveția, Gicule, ai învățat și tu la istorie.

Aici e problema oameni buni, că statul nostru e conceput împotriva cetățenilor, practic statul nostru trebuie dărâmat cu totul și ridicat pe alte baze. Cât despre politicieni ca dumneavoastră, domnul Tăriceanu, de multe ori stau și mă întreb: cum vă suportă pământul?”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri