Statul impune condiții la vânzarea terenurilor

Data publicării:
PAGUBE AGRICULTURA- agerpres_7946752
Foto: Agerpres

Statul impune restricţii la vânzarea terenurilor. Persoanele fizice vor putea cumpăra cel mult 150 de hectare, potrivit modificărilor propuse oficial, de Ministerul Agriculturii, a declarat Achim Irimescu, la DigiFM.

Suprafaţa creşte de zece ori, în cazul firmelor, după un model preluat din Ungaria. Oficialii vor impune şi alte criterii, pentru străinii care vor să cumpere pământ - să aibă experienţă cel puţin cinci ani în domeniu şi cel puţin 75 la sută din veniturile firmei să vină din domeniul agricol.

Străinii din statele terţe vor putea achiziţiona teren, doar dacă obţin cetăţenie.

Avem o serie de limitări pe care le vom introduce, una dintre ele care este permisă la nivel european este ca persoanele juridice să aibă domiciliul stabil în zona în care îşi cumpără terenul, să dovedească faptul că sunt de cinci ani agricultori, iar 75% din câştig provine din agricultură. (Reporter: O să puneţi şi nişte limite la achiziţii în legea asta?) 150 de hectare pe persoană fizică şi pe persoană juridică 1.200, maximum 1.500”, a declarat Achim Irimescu, ministrul Agriculturii.

O altă propunere a Ministerului este ca tinerii să poată primi gratuit, cel mult 5 hectare de teren, pentru a face agricultură.

La începutul lunii, președintele Klaus Iohannis a declarat că îl îngrijorează faptul că 30% din terenul agricol din România este deținut de străini. De asemenea, Klaus Iohannis a spus că este nevoie de o altă legislaţie, care să protejeze românii, propunând un sistem de preempţiune pentru stat şi pentru comunităţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri