Bani la rectificare pentru centura Capitalei

Data actualizării: Data publicării:
tunari

Cristina Sbîrn, reporter Digi24: „Intersecţia cu drumul spre Tunari este unul dintre punctele negre de pe centura Capitalei. Aici au avut loc anul trecut 27 de accidente rutiere, două din ele soldate cu victime. Din 2013 încoace poliţia a cerut în 13 rânduri Companiei de Drumuri ca aici să fie construit un sens giratoriu.”

Cei care vin dinspre Otopeni şi vor să facă stânga spre Tunari îşi pun viaţa în pericol atunci când taie două benzi de circulaţie din sensul opus. La fel şi cei care vin dinspre drumul judeţean şi vor să intre pe centură pentru a merge către Autostrada Soarelui.

„Eu era s-o păţesc. Când crezi că te poţi băga vine cineva cu viteză. E oribil.”

***

„Aici trebuia un sens giratoriu. Cum ies eu cu camionul ăsta?!”

Primii bani pentru acest proiect ar putea fi alocaţi la rectificarea din această lună. Aproape trei milioane de lei sunt prevăzute în proiectul pus în dezbatere de Ministerul de Finanţe. .

Proiectarea şi execuţia lucrărilor ar putea dura șase luni, dar, până să înceapă, trebuie făcută licitaţie pentru alegerea constructorului şi realizate exproprierile. În cel mai bun caz, spun cei de la Drumuri, contractul s-ar putea semna la început de octombrie, ceea ce ar însemna că sensul giratoriu va fi gata în aprilie anul viitor. Şefii din transporturi sunt, însă, ceva mai pesimişti.

Marcel Boloş, secretar de stat în Min. Transporturilor: „În momentul de faţă se elaborează documentaţia tehnico-economică pentru a face sensul giratoriu. Estimarea pentru realizarea lui efectivă. Eu cred că nu putem discuta mai repede de un an.”

Proiectul de rectificare alocă bani şi pentru construirea de pasarele peste centură, pentru ca pietonii să nu mai traverseze printre maşini: în total, peste 4,3 milioane de lei. Şoferii se plâng şi de aglomeraţia de pe centura cauzată şi de lucrările care par că nu se mai termină. Cei aproape nouă kilometri de şosea dintre drumul spre Chitila şi autostrada spre Piteşti se parcurg în coloană.

Pentru lărgirea la patru benzi a tronsonului de centură dintre autostrada spre Piteşti şi Drumul Naţional 7, contractul a fost semnat la finalul lui 2011.

Marcel Boloş, secretar de stat în Min. Transporturilor: „Rămâne cu termen de finalizare decembrie 2016 cu excepţia porţiunii de apeducte s-ar putea ca pentru acea zonă termenul să fie anul viitor.”

Lucrurile stau mai prost pe tronsonul dintre Voluntari şi autostrada spre Piteşti. Pentru modernizarea celor 43 de kilometri nici măcar nu au fost organizate licitaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri