Iarna a stricat afacerile transportatorilor

Data actualizării: Data publicării:
07-drumuri-inchise-de-zapada

Viscolul şi ninsorile din ultimele două săptămâni au adus pierderi economiei. Mărfurile nu au putut fi livrate pentru că zeci de drumuri au fost închise. Pentru transportatori, asta a însemnat TIR-uri blocate în zăpadă câteva zilele, curse mai puţine şi consum mai mare de carburanţi. În total, afacerile transportatorilor de mărfuri şi de persoane au scăzut cu 30%. În prima jumătate a lunii, a scăzut cu 7% şi cantitatea de mărfuri care a trecut prin Portul Constanţa care a fost închis 5 zile.

Zeci de drumuri şi Autostrada Soarelui au fost închise mai multe zile.

Radu Dinescu, secretar general al UNTRR: „Într-o medie putem spune că nivelul de activitate a fost redus cu 20-30%. Costurile au crescut şi numărul de kilometri parcurşi a scăzut, astfel că au fost făcute livrări mai puţine. Probabil că asta s-a simţit inclusiv în vânzările diverşilor comercianţi.”

Liliana Sarafidou, managerul unei firme de transport de persoane: „Am anulat curse. O săptămână întreagă nu am putut să circul prin Tulcea, Constanţa, Galaţi, Călăraşi.”

Blocajul transportatorilor de mărfuri s-a simţit în magazine. Nu puţine au fost situaţiile când clienţii au găsit rafturile goale. Din cauza ninsorii căzute în întreaga Europă, un drum de la Ankara la Bucureşti, a fost parcurs de camion în 9 zile, faţă de 4 în mod normal.

Ştefania Zamfir, reprezentant al unei firme de transport: „Sunt pierderi pentru că nu am putut onora la timp comenzile şi sunt şi costurile mai mari cu motorina, cu diurnele şoferilor, le dai bani de aşteptare, îi ţii în parcări.”

Aprovizionarea s-a făcut greu şi pe apă.

Nicolae Tivilichi, directorul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa: „În această lună, faţă de luna ianuarie a anului precedent, activitatea portuară este redusă cu aproximativ 7%.”

Portul Constanţa este principala poarta comercială a României. Lunar, pe acolo trec, în medie, 4 milioane şi jumătate de tone de mărfuri.

Sursa: Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri