Bursa, sursă importantă de câștig pentru companii și pentru investitori

Data publicării:
bursa

Companiile care au intrat recent pe Bursă lasă impresia că ţin apăsată pedala de acceleraţie. Cifrele de afaceri şi numărul de angajaţi sunt în creştere, iar băncile le dau mult mai uşor credite, spun antreprenorii. Asta îi ajută şi pe investitorii care pot câştiga în doar câteva luni 20% din suma investită, în timp ce dobânzile date de bănci pentru depozite sunt mai mici de 1%.

În 2015 doi fraţi listau la Bursă prima companie de IT românească. Acum, se amuză spunând că s-au ţinut de promisiune mult mai repede decât credeau: primul milion de lei profit a venit chiar anul trecut.

Cristian Logofătu, manager Bittnet: Momentul listării a fost 15 aprilie 2015. Am încheiat 2015 cu 2,2 milioane euro cifră de afacere. 2016 am avut o creştere de 36% până la puţin peste 3 milioane de euro. Iar în 2017 nu mai am loc aici să arăt ce ne-am propus, sperăm să ajungem la 5 milioane de euro.

Au început acum zece ani prin cursuri de IT pentru elevi şi studenţi, iar acum pregătesc informaticieni din companii precum Microsoft, Amazon sau Cisco.

Mihai Logofătu, director Bittnet: Echipa a crescut cu peste 50% în această perioadă. Suntem în total o echipă de 40 de oameni.

Tot acum zece ani a început afacerea şi Alex, un tânăr de 32 de ani. Face softuri educaţionale şi împreună cu partenerul lui au intrat pe bursă acum mai puţin de un an. Rezultatele au apărut imediat.

Alex Mălureanu, cofondator Ascendia: În primul rând am vrut finanţare. În momentul în care te listezi, este mult mai uşor să atragi bani înspre companie. Banii ăştia îi foloseşti ca să dezvolţi produsele companiei respective. Băncile se uită acum altfel la tine. Eşti companie listată la bursă. Ai altă credibilitate în faţa lor.

Unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale private din românia s-a listat la Bursă tot anul trecut. A strâns peste 50 de milioane de euro din oferta publică, dar câştiguri importante au şi investitorii care au cumpărat acţiuni.

Ovidiu Dumitrescu, director Tradeville: Chiar un pic peste 18% şi asta înseamnă că un investitor care avea răbdare, putea să obţină într-un interval relativ scurt de timp - gândiţi-vă că este vorba de decembrie anul trecut când a fost listarea - un randament destul de interesant chiar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri