Cele mai profitabile firme de stat

Data publicării:
Romgaz sediu

Firmele energetice şi cele din transporturi sunt printre cele mai de succes companii la care statul este acţionar.

Romgaz conduce topul. Producătorul de gaze naturale a obţinut anul trecut un profit brut de 1,4 miliarde de lei (325 de milioane de euro), de peste două ori mai mult decât câştigul următoarei clasate, Transgaz. Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale completează podiumul, cu un profit de 472 milioane de lei (peste 100 de milioane de euro) în 2015, urmată de Transelectrica şi Aeroporturi Bucureşti. În total, profitul brut al primelor 50 de companii de stat s-a ridicat anul trecut la aproape 4,5 miliarde de lei (1 miliard de euro).

Hidroelectrica nu apare în acest clasament, deşi anul trecut a raportat un profit de peste un miliard de lei, pentru că atunci încă se afla în insolvenţă. Compania a intrat în insolvenţă în iunie 2012, administrare specială care i-a permis să scape de toate contractele păguboase pe care le avea. A ieşit de sub administrare specială în această vară. A înregistrat anul trecut un profit brut de 1,1 miliarde lei, de peste trei ori mai mare decât cel raportat în 2010, cel mai profitabil an pentru companie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri