Problemele care împiedică România să atragă mai multe investiții străine. Ce spun experții europeni

Data publicării:
investitori

România poate atrage mult mai multe investiții străine, dacă își depășește problemele. Specialiștii europeni spun că autoritățile nu reușesc să construiască autostrăzi, să se folosească de abundența fondurilor europene și nu pun accent prea mare pe specializarea angajaților.

Experții europeni verifică tot mai des piața muncii de la noi. Vor să se asigure că țara noastră se dezvoltă suficient și poate profita de fondurile comunitare destinate atragerii investitorilor străini.

Istvan Jakab - Comisia Europeană: Comisia Europeană are o analiză foarte detaliată a pieții muncii din România care a fost afectată de măriri salariale, de emigrări, de lipsa specialiștilor. Legat de educație, ar trebui să folosiți fonduri europene pentru a-i specializa pe oameni în așa fel încât să îndeplinească cerințele pieții muncii.

În timp ce investițiile străine directe au scăzut în România, în perioada 2009 - 2014 companiile românești au prins curaj și au început să investească în piețele externe.

Serghei Bulgac - CEO RCS&RDS: Avem și exemplul Spaniei, care este destul de interesant. Am investit acolo în 2008 cu o idee simplă: mulți români lucrează acolo și le oferim o alternativă ieftină pentru a suna acasă. Este o nevoie de bază dacă ești străin. Vrei să vorbești cu familia sau cu prietenii. Le-am permis românilor să sune acasă cu doar 10 euro, comparativ cu 20 sau chiar 40 de euro. Atât plăteau înainte. S-a dovedit a fi o investiție foarte bună. Deși a fost o idee orientată către români, am ajuns pe locul 5 în topul operatorilor de telefonie din acea țară. Avem 13.000 de angajați în România și 3.000 în afara țării.

Este nevoie însă ca marile companii străine să investească mai mult în România. Specialiștii europeni ne avertizează însă că pentru asta trebuie să înlăturăm piedicile.

Lara Tassan Zanin - Banca Europeană de Investiții: Trebuie să țină infrastructura la un nivel cât mai ridicat, în special drumurile. De asemenea, trebuie să se investească în educație pentru a forma angajați specializați.

Anul trecut, investitorii străini au adus în România puțin peste 5 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri