Gările din România, o destinație periculoasă pentru călători

Mădălina Chițu Data actualizării: Data publicării:
tren gara

Gările din România sunt o destinaţie periculoasă pentru călători. Concluzia vine de la inspectorii Protecției Consumatorului care au găsit probleme în 70% dintre gările verificate. Reprezentanții Autorității Naționale iau în calcul ca, în maximumum doi ani, cei care merg cu trenul să primească despăgubiri dacă nu li se respectă drepturile.

Gara de Nord este locul prin care trec în fiecare zi peste 20 de mii de pasagerii. Pentru un flux atât de mare, locul nu este unul sigur pentru călători. Asta nu este doar constatarea inspectoriilor de la Protecția Consumatorilor, ci și realitatea pe care o simt pe propria piele toți cei care ajung în gară.

„Să vedeți rampa de la intrare din gară are niște găuri extraordinar de mari, deci eu nu pot singur să urc pe rampă să ajung”, spune Constantin Comăniță, turist.

Constantin s-a întors în țară după ce ultimii 20 de ani i-a petrecut la Madrid. Deși este o persoană cu dizabilități, în Spania nu a avut probleme să se deplaseze singur. În România, însă, are nevoie de ajutor dacă vrea să călătorească.

„Am cerut la gară să merg până la Pietroşiţa. Mi-au spus că trebuia să cer rampă cu o săptămână înainte. Şi la Madrid ţi-o pot da şi cu 10 minute înainte să plece trenul. Am fost anul trecut la Craiova şi a trebuit să mă ajute 3-4 persoane să mă urc în tren. Aici niciun tren nu are rampă, niciun tren nu... nu există toaletă adaptată, deci în Madrid sunt, Barcelona, toate au toaletă. Aici nu există o toaletă. Autoritățile trebuie să facă ceva”, spune Constantin Comăniță.

gara dizabilitati
Constantin Comăniță, un român care trăiește la Madrid, poate face comparația între gările din România și cele din Spania atunci când e vorba de persoane cu dizabilități Foto: captură TV

Ce a relevat un control al ANPC în gări

Autoritățile merg în controale, fac o listă cu nereguli și mai apoi aplică sancțiuni. Ultimul control a scos la iveală faptul că cele mai multe gări erau pline de mizerie și mucegai.

„În gările din București au existat porțiuni de pavimente lipsă, lipsă plăci fie de gresie, fie efectiv de paviment. Am avut infiltrații în anumite zone, în zona peroanelor, în zona de așteptări, în zona de trecere a liniei de cale ferată. Exista o distanță mare între ultima treaptă și nivelul solului și în apropierea peronului exista o pantă, dar consumatorul în momentul în care calcă, riscă să calce pe muchia acelei pante și să alunece sub tren”, spune Paul Anghel, director general ANPC.

Siguranța călătorilor este pusă în pericol inclusiv când merg cu trenul, nu doar când stau în gară.

„Muchii care sunt ascuțite, anumite elemente care se pot desprinde, uși sau geamuri care se închid cu sârme. Consumatorul nu reclamă condițiile de igienă, ci se îndreaptă spre întârziere, prețuri ridicate, trenuri anulate, mai puțin despre condițiile de igienico-sanitare pe care le au”, spune Paul Anghel, director general ANPC.

În urma controalelor, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi în valoare totală de peste 1,2 milioane de lei.

Contactați de Digi 24, reprezentanții companiei feroviare care administrează infrastructura trenurilor au precizat că „în perioada următoare, reprezentanții celor 8 Sucursale Regionale de Cale Ferată vor întreprinde demersurile necesare pentru remedierea deficiențelor care pot fi soluționate prin măsuri imediate în spațiile administrate de personalul propriu al companiei, iar în ceea ce privește amenzile, pe de o parte ne vom îndrepta împotriva agenților economici, care au spații comerciale închiriate și pentru care au fost acordate sancțiuni contravenționale, iar pe de altă parte, fiecare regionala va analiza pârghiile legale pentru depunerea contestațiilor”, arată CFR S.A.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri