Procesele care vizează înghețarea cursului francilor elvețieni vor fi suspendate

Data publicării:
franci

Procesele care vizează înghețarea cursului francilor elvețieni la data la care s-a luat împrumutul vor fi suspendate. Motivul este faptul că judecătorii Curții de Apel Cluj au cerut lămuriri de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Aşadar, abia după decizia Curţii europene, datornicii vor putea să reia procesele.

Judecătorii Curții de Apel Cluj au sesizat luna trecută Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Ei așteaptă răspuns la trei întrebări, prin care să clarifice deciziile în astfel de spețe, în sensul în care aprobă sau nu înghețarea cursului francilor elvețieni la data încheierii contractelor. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a acceptat sesizarea și a deschis cauza C-81/19. În baza acesteia, judecătorii de la Instanţa supremă au decis suspendarea proceselor.

Dorin Tănase, președinte Asociația CREDERE: Decizia Înaltei Curți este binevenită, mai ales pentru consumatori, având în vedere practica din țara noastră, care în momentul de față este defaborabilă consumatorilor debitori. (...) În general, Curtea de Justiție a UE a avut o poziție pro-consumator.

Dorin Tănase, președinte Asociația CREDERE: Este absolut necesar ca instanțele din țară să suspende judecata. Îndemnăm consumatorii să discute cu avocații dânșilor și să solicite instanței suspendarea propriului dosar.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a mai pronunțat într-o astfel de speță, în cauza Andriciuc, pe 20 septembrie 2017. Deși inițial decizia părea că ține partea consumatorilor, 95% dintre sentinţe au fost în favoarea băncilor. Judecătorii au luat în calcul o clauză ambiguă din contracte.

Adrian Cuculis, avocat: Chestiunea nominalismului însemna așa: ai luat franci elvețieni, te rugăm să dai franci elvețieni înapoi, nu ne interesează pe noi cum a fluctuat în jos sau în sus moneda respectivă. Sigur că în varianta dată băncilor le era foarte convenabil să spună lucrul ăsta și să invoce acest nominalism monetar.

În ultimii 12 ani, rata de schimb a francilor elvețieni a crescut cu aproape 150%. Din această cauză, foarte mulți împrumutați nu și-au mai putut plăti ratele și au dat băncile în judecată. Claudiu Chiță se judecă de aproape 4 ani.

Claudiu Chiță, împrumutat: Durează atât de mult, pentru că nu există o practică consecventă și unitară. Și legislația s-a schimbat foarte des, iar pe de altă parte sunt foarte multe litigii, pentru că băncile nu vor să ajunga la nicio înțelegere, nu vor să cedeze, iar pe de altă parte, judecătorii cred eu că fac jocul băncilor.

Speranța celor care au procese pe rol stă acum în decizia judecătorilor de la Curtea Europeană.

Adrian Cuculis, avocat: Tot acest timp este unul mort, nu se întâmplă absolut nimic. Singura varianta, ar fi o opțiune pentru împrumutați, să solicite pe calea unei ordonanțe președențiale, în ipoteza în care instanțele ar înțelege lucrul acesta, înghețarea ratelor până se tranșează scest aspect.

Pronunţarea unei decizii a Curții Europene poate dura chiar și 3 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri