Dăncilă face bilanțul Cabinetului, la 6 luni de guvernare

Data actualizării: Data publicării:
viorica dancila guvern buline

Guvernul condus de Viorica Dăncilă a prezentat bilanţul primelor şase luni de mandat. Potrivit premierului, economia României duduie. Salariile au crescut, pensiile s-au mărit, în vistieria statului au intrat mai mulţi bani, iar străinii investesc tot mai mult.

Total venituri bugetare: semestrul I 2017 - 117,2 miliarde de lei, semestrul I 2018 - 132 miliarde de lei. Se observă că veniturile la bugetul de stat au fost în primele 6 luni din 2018 cu 12% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Deci, în vistieria statului au intrat cu aproape 15 miliarde de lei în plus faţă de primul semestru al anului trecut. Acest surplus a fost folosit pentru a susţine creşterile de venituri ale populaţiei, precum şi creşterile cu investiţiile publice”, a spus Viorica Dăncilă.

Pe de altă parte, s-a înregistrat o scădere a sumelor din impozitul pe venit de la 14,8 miliarde lei - în semestrul I 2017 la 11,7 miliarde de lei - în semestrul I 2018.

Acest lucru este datorat faptului că impozitul a fost redus de la 16% la 10%. Pe de altă parte, transferul contribuţiilor de la angajator la angajat a adus la buget un plus de 12,6 miliarde de lei de la 34,2 miliarde de lei în semestrul I 2017 la 46,8 miliarde de lei în semestrul 1 2018”, a adăugat premierul.

Dacă în decembrie 2017 gradul de absorbţie al fondurilor europene era de 16%, în iunie 2018 gradul de absorbţie este de 19% faţă de 20% cât este media europeană, a mai spus Dăncilă.

Investiţiile publice reprezintă un capitol vizat de critici. Dacă ne uităm în grafic, în semestrul unu 2017, investiţiile publice erau de 6 miliarde lei. În semestrul unu 2018, investiţiile publice sunt de 9,1 miliarde lei. Graficul de faţă arată cât de lipsite de temei a fost aceste critici. Investiţiile publice au crescut cu mai mult de jumătate din suma de anul trecut”, a spus Dăncilă.

Premierul a adăugat că investitorii nu se lasă impresionați de „ştirile false şi alarmiste”: „Am adăugat aici şi anul 2016, pentru că aş vrea să vă reamintesc cum se spunea că vor pleca investorii dacă vom mări salariul minim, aşa cum e prevăzut în programul de guvernare. Iată că investitorii nu au plecat, dimpotrivă, au venit şi a investit cu încredere în România”.

Premierul a mai spus că investiţiile străine directe au crescut cu 65,7% după primele şase luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, la 2,21 miliarde euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri