Independență energetică? Premieră pentru octombrie: O treime din gazele consumate, importate de la ruși

Data actualizării: Data publicării:
import gaze 17 08 2015

În acest moment, sistemul e aproape de limita de funcţionare. Deşi anul trecut autorităţile spuneau că ne-am obţinut independenţa energetică, în acest moment importurile din Rusia reprezintă aproape o treime din tot consumul. Situaţia este o premieră pentru luna octombrie, în ultimii 25 de ani. Motivul principal este că Romgaz a închis mai multe sonde, iar producţia s-a redus.

La acestă dată din calendar, producţia internă ar trebui să depăşească 30 de milioane de metri cubi. Este de 23 de milioane de metri cubi, iar 9 milioane de metri cubi sunt importaţi din Rusia. Frigul de-afară i-a făcut pe români să-şi deschidă centralele, consumul de gaz a crescut, iar România este în deficit de surse de aprovizionare. Situaţia apare şi în cifrele Transgaz.

Cătălin Bălan, reporter Digi24: „De pe site-ul companiei de stat Transgaz vedem că dacă în sistemul de transport, adică în conductele magistrale, se află o cantitate mai mică de 33 milioane metri cubi de gaz, atunci ne aflăm în afara limitelor acceptabile de funcţionare. Haideţi să vedem care este situaţia astăzi: iată astăzi avem 33,3 milioane de metri cubi, ceea ce înseamnă că suntem foarte aproape de o stare de alertă.”

Mihai Vilt, director companie furnizoare de gaz: „Da, este o limită de jos, ceea ce este o situaţie neobişnuită pentru luna octombrie. Adică un sistem care să fie în deficit de gaze, ne putem aştepta la temperaturi foarte scăzute, la -5, -10 grade, nu la +15 grade.”

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât gazele înmagazinate nu pot fi extrase - în luna octombrie se fac încă operaţiuni de înmagazinare. Dacă am începe să scoatem gaze din depozite, nu ar mai fi suficientă presiune la iarnă. Ca să compenseze lipsa de gaze, România a importat, în ultimele zile, 30% din consum.

Artur Stratan, preşedinte Asociaţia Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră: „Compania Romgaz a fost nevoită să-şi închidă sondele. Este anormal, anacronic aş putea spune, pe timp de vară să importăm de la Gazprom. Independenţa energetică rămâne la nivel de pseudo-independenţă.”

Un impozit introdus acum trei ani blochează întregul sistem, spune Autoritatea din domeniu. Statul şi-a propus să colecteze anual peste 1 miliard lei de la Petrom şi Romgaz prin suprataxarea câştigului obţinut de aceste companii. Doar că impozitul se aplică la valoarea de 72 de lei pentru un megawatt de gaz, ceea ce înseamnă că producătorii sunt tentaţi să vândă peste acest prag. Dar gazele ruseşti sunt mai ieftine, aşa că furnizorii preferă să cumpere din import.

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE: „Ar trebui ca ordonanţa de suprataxare să fie eliminată. Deşi prin această ordonanţă s-ar fi asigurat sume suplimentare la bugetul de stat, pentru că producătorul respectiv nu produce şi nu vinde, oricum sumele respective nu ajung la bugetul de stat.”

Deşi gazele din import sunt acum mai ieftine, riscurile sunt mari: livrarea ar putea fi sistată prin ordin politic de la Moscova, iar preţul metanului rusesc poate creşte oricând. În plus, dintre zăcămintele închise, doar cele cu presiune mare ar putea fi redeschise într-o eventuală stare de criză. Reprezentanţii Ministerului Energiei au refuzat să comenteze acest subiect.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri