Numărul companiilor care vor intra în insolvenţă va creşte cu 20% în următorul an

Data actualizării: Data publicării:
scadere-bursa-economie-globala_shutterstock_349461494
FOTO: Shutterstock

Se anunţă vremuri dificile pentru mediul de afaceri. Specialiştii estimează că numărul companiilor care vor intra in insolvenţă sau îşi vor întrerupe activitatea va creşte cu 20 la sută în următorul an. Patronii se plâng de cheltuielile tot mai mari cu salariile, dublate de lipsa de personal calificat.

Presiunile la care sunt supuşi antrerpenorii din România s-au intensificat de la un an la altul. În primul rând, cheltuielile au avansat odată cu majorările anuale ale salariului minim, dar şi din cauza creşterii costurilor cu materia primă. Peste acestea se adaugă lipsa personalului care îngreunează dezvoltarea firmei. În plus, întreprinzătorii români sunt nevoiţi să amâne planurile de investiţii din cauza deselor schimbări fiscale. În aceste condiţii, firmelor mici şi mijlocii le este tot mai greu să supravieţuiască pe piaţa din România.

Iancu Guda, analist economic: „94% din companiile din România au un venit de sub un milion de euro. Acestea au datorii de 90%. Sunt antreprenori fără experienţă şi atunci sunt mai predispuli la decizii grelite li foarte vulnerabili”.

Peste 140.000 de companii şi-au întrerupt activitatea anul trecut, un prag aproape de maximul din ultimul deceniu. În același timp, apetitul pentru afaceri a scăzut cu 9%. Iar viitorul nu aduce veşti bune. Specialiştii estimează că numărul întreprinderilor care vor ieşi de pe piaţă va creşte cu 20% până în 2020.

Iancu Guda: „Fără investiţii, cu oameni mai scumpi va fi greu să facă afaceri în continuare. Uitându- ne în viitor, companiile o să aibă reale probleme”.

Cum mediul de afaceri este oglinda economiei, orice impact negativ se va rostogoli către populaţie.

Liviu Rogojinaru, reprezentant al mediului de afaceri: „E important ca mediul de faceri să meargă să poată plăti taxele, pentru ca statul să aibă de unde să facă investiţii. Nivelul de trai este legat direct ombilical, dacă vreţi, de cum merge economia”.

Eugen Anicescu, manager: „La finalul zilei când vorbim de creştere economică, de fapt vorbim de evoluţia activităţii companiilor. Creşterea economică nu vine din senin”.

Durata medie de viaţă a unei firme în România este de 10 ani, arată studiile de piaţă. De aproape două ori mai puţin în comparaţie cu Polonia. Sectoarele cu cele mai multe insolvenţe sunt construcţiile şi industria ospitalităţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri