SIVECO va realiza un sistem IT pentru SRI. Valoarea: 20 de milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
siveco sediu

Un consorţiu format din firmele SIVECO și Nova Tech Integrated Solutions SRL a câştigat o licitaţie pentru realizarea unui proiect IT al Serviciului Român de Informaţii care costă peste 20 de milioane de euro. Compania SIVECO a fost în mijlocul mai multor scandaluri publice. Cel mai mare a fost în anul 2014, când fondatoarea companiei, Irina Socol, a fost condamnată pentru o evaziune fiscală de trei milioane de euro. Ea este suspectă şi într-un dosar de corupţie alături de Ana Maria Pătru, fosta şefă a Autorităţii Electorale Permante.

Proiectul câştigat de SIVECO este coordonat de Serviciul Român de Informaţii şi se numeşte SII Analytics. Concret, este o bază de date uriaşă care va aduna informaţii de la toate instituţiile principale ale statului. De exemplu, Ministerul de Externe, cel de Justiţie, ANAF și Banca Naţională a României. SIVECO şi Nova Tech Integrated Solutions se vor ocupa de prima parte a acestui proiect.

SIVECO a ajuns în atenţia publică după ce Irina Socol, fondatorul firmei, a fost implicată în mai multe dosare penale, fiind condamnată deja la doi ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Motivul: a creat o caracatiţă din 50 de societăţi comerciale pentru a nu plăti taxe si impozite la stat.

Astfel, în perioada 2009-2013, s-au făcut tranzacţii fictive de aproximativ 10 milioane de euro. Irina Socol s-a retras din firmă după condamnare.

La licitaţia pentru proiectul SII Analytics, începută în 17 iulie 2016, au participat 18 firme în opt asocieri. Licitaţia a respectat procedurile legale, spune SRI, beneficiarul proiectului.Potrivit procedurilor, termenul de semnare a contractului este de 11 zile. În această perioadă pot fi depuse contestaţii.

„Serviciul Român de Informaţii a respectat fără echivoc toate prevederile legale care reglementează derularea achiziţiilor publice, iar acestea au fost supuse permanent controlului instituţiilor abilitate. SRI a respectat prevederile legale care reglementează modalitatea de accesare a fondurilor europene şi desfăşurarea achiziţiilor publice în România”, arată un comunicat al servicului.

Instituţia mai precizează că a prezentat şi comisiei parlamentare de control detalii despre proiectul SII Analytics. Potrivit sistemului de electronic de achiziţii publice, consorţiul românesc a subcontractat un gigant de pe piaţa mondială - BAE Sistems şi o altă firmă - Romsoft internaţional. Într-un raport publicat anul trecut de Agenţia pentru Agenda Digitală a României, SIVECO a câştigat în perioada 2011- 2015 peste 60 de contracte cu statul în domeniul IT, valoarea lor totală fiind de 95 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...