Pasajul Sudului, închis la 3 luni de la inaugurare

Data publicării:
piata sudului

Pasajul Piaţa Sudului a fost închis la trei luni de când primele maşini treceau pe el. Măsura a fost luată pentru ca lucrările să fie gata la sfârşitul acestei luni, ultimul termen dat constructorilor de primarul Capitalei.

Vineri, aproape de miezul nopţii, traficul a fost blocat în zonă, imediat după ce pasajul a fost închis. Cozile s-au întins pe aproape o jumătate de kilometru.

Circulaţia prin pasaj va fi blocată în acest weekend, de la ora 23:00, până la ora 4:00. Restricţii vor fi şi pe timpul zilei. De sâmbătă de la ora 11:00 şi până duminică dimineaţă la 7:00, circulaţia va fi oprită pe sensul dinspre Strada Niţu Vasile spre Mihai Bravu. Vineri seară, traficul a fost îngreunat imediat după ce pasajul a fost închis.

Aproape de miezul nopţii, şoferii care veneau din centrul Bucureştiului spre sud s-au trezit într-o coloană de maşini de aproape jumătate de kilometru. Cei care voiau să treacă prin pasaj au fost nevoiţi să-şi schimbe traseul, aşa că traficul s-a blocat imediat.

Reacţiile oamenilor pendulează între exasperare și revoltă ironică:

- Păi nu-l terminaseră?

- Nu vedeţi ce-i aici? Carburant, nervi...

- Eu mă grăbesc spre casă. Stau în aglomeraţie la 12 noaptea.

- Uitaţi. Mă distrez. Dacă se poate să stau mai mult, chem nişte prieteni, facem o petrecere. Să le fie ruşine!

Pasajul Piaţa Sudului a fost dat în folosinţă la sfârşitul lunii aprilie, iar şoferii au putut circula doar pe câte o bandă pe fiecare sens. Construcţia trebuie finalizată integral până pe 28 iulie, altfel contractul cu constructorul va fi reziliat, a anunţat Primarul Capitalei. Weekend-ul acesta vor fi tapetaţi pereţii cu tablă, vor fi făcute marcajele rutiere şi lucrări la instalaţia de iluminat public.

- Ne deranjează, dar asta-i situaţia. Probabil că o să mai dureze vreo trei luni de zile. După cum vedeţi, nici ziua nu lucrează. Sunt maximum doi inşi în pasaj. Astea-s condiţiile, spune un șofer mai blazat.

Lucrările la pasajul de 356 de metri lungime au început în primăvara anului 2014 şi urmau să se încheie la finalul lui 2015. Nu au fost gata la timp, astfel că termenul a fost prelungit până în iunie 2016. Pasajul a fost dat în folosinţă, însă doar parţial, abia anul acesta. Investiţia este de peste 28 de milioane de euro, din care finanţarea europeană reprezintă aproximativ 19 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri