Vapoare prea mari pentru o economie în criză

Data publicării:
nava
Gnețile nu erau declarate și erau destinate unei firme din București. Foto: Getty Images

În 2006, fără să întrevadă criza la orizont, transportatorii navali au estimat că economia Chinei va creşte cu 10% pe an pentru o lungă perioadă de timp. Flotele au început să crească în dimensiuni ca să poată căra cantităţi uriaşe de mărfuri şi materii prime între ţărmurile chinezeşti şi cele occidentale. Însă pariul armatorilor a fost unul ratat şi, în vreme ce numărul navelor de foarte mari dimensiuni s-a dublat, economia Chinei a frânat.

Transportatorii navali au investit foarte mult în vapoare uriaşe pentru că teoretic acestea au costuri mai mici de operare. Cu cât încap mai multe containele la bord, cu atât transportul este mai eficient, iar în ultimii zece ani volumul celor mai mari nave s-a dublat. În acelaşi timp, dacă în anii 90 o navă cargo de mari dimensiuni avea mai puţin de 300 de metri lungime, acum are 400 de metri.

Însă un studiu al companiei de consultanţă Drewry, citat de Financial Times arată că vapoarele au ajuns să fie prea mari ca să mai poată fi considerate eficiente. Pentru transportul unei cantităţi mari mari de mărfuri într-un singur drum au nevoie de ape adânci, aşa că porturile au costuri mai mari cu dragarea zonei din dreptul docurilor. Costuri transferate mai departe firmelor de transport care sperau să îşi diminueze cheltuielile prin achiziţia unor nave mari.

Tot pentu o stabilitate mai bună, navele au crescut în lăţime. Ceea ce înseamnă că porturile trebuie să cumpere macarale mai mari pentru descărcarea mărfurilor. Cele deja existente nu au o rază de acţiune suficient de amplă. Şi, nu în ultimul rând, navele mari provoacă aglomeraţie la ţărm, aşa că au ajuns să fie redirecţionate spre porturi mai libere, dar cu o infrastructură mai slabă.

Cu flote prea mari şi mărfuri insuficiente de transportat, armatorii ar putea fi nevoiţi să îşi trimită o parte dintre vapoare la fier vechi. Anul trecut, 85 de nave de dimensiuni foarte mari au fost casate. Însă analiştii citaţi de Bloomberg spun că transportatorii navali ar trebui să renunţe la 340 de vapoare uriaşe pentru ca afacerile lor să fie reechilibrate.

În ultimele şase luni, când turbulenţele din China au devenit evidente, cinci mari transportatori maritimi şi-au pierdut 1,3 miliarde de dolari din valoarea de piaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri