Fatah şi Hamas, rivalitate încheiată după zece ani

Data publicării:
Fatah And Hamas Announce New Partnership
CAIRO, EGYPT - NOVEMBER 24: In this handout photo provided by Khaled Meshaal's Office of Media, Palestinian President and leader of Fatah Mahmoud Abbas (R) and the leader of Hamas Khaled Meshaal meet November 24, 2011 in Cairo, Egypt. The two leaders announced a new partnership between their two political parties. (Photo by Mohammed al-Hams/Khaled Meshaal's Office of Media via Getty Images)

Grupările palestiniene Hamas şi Fatah au ajuns la un acord şi au pus, astfel, capăt unei rivalităţi care durează de zece ani.

Negocierile dintre liderii celor două organizaţii au avut loc la Cairo şi au fost mediate de oficiali egipteni.

Nu au fost oferite prea multe detalii asupra înţelegerii, dar se ştie că cei de la Hamas au fost de acord cu dizolvarea guvernului şi cedarea puterii către Fatah, formaţiunea preşedintelui palestinian.

Hamas şi Fatah controlează Fâşia Gaza, respectiv Cisiordania, iar tensiunile dintre ele au apărut în 2007.

Atunci, cei de la Hamas au alungat din Fâşia Gaza forțele loiale preşedintelui palestinian, lucru care a dus la formarea a două guverne rivale.

Hamas este considerată organizaţie teroristă de către Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri