Americanii nu mai au voie să călătorească în Coreea de Nord

Data actualizării: Data publicării:
Daily Life In Pyongyang
Foto: Guliver/Getty Images

Americanii nu mai au voie să călătorească în Coreea de Nord. Interdicţia anunţată în iulie de către Departamentul de Stat intră în vigoare de azi. Turiştii, voluntarii şi profesorii care se aflau pe teritoriul izolatului stat asiatic au avut termen să plece până ieri.

Ultimii americani plecaţi din Phenian au ajuns ieri la Beijing. Vestea că de la 1 septembrie şederea lor în Coreea de Nord ar fi devenit ilegală i-a luat prin surprindere.

Agent de turism: „Nu-mi dau seama dacă există şi o explicaţie. Ca american mi se pare uşor penibil să explic cuiva că guvernul ţării mele mă împiedică să merg într-o anumită ţară.”

Administraţia americană spune că interdicţia de călătorie e spre binele cetăţenilor. Decizia a fost luată după ce un student a fost arestat în timpul unei vacanţe în Coreea de Nord şi s-a îmbolnăvit în închisoare. Repatriat din motive umanitare la începutul verii, a murit după numai câteva zile.”

Turist: „Nu mi s-a părut că prezenţa americanilor deranja pe cineva. Pare o ţară normală.”

Coreea de Nord a relaxat în 2010 condiţiile de călătorie pentru americani într-o încercare de a încuraja turismul. Anul trecut, spre exemplu, circa o mie de cetăţeni ai Statelor Unite au vizitat statul comunist, unii în concediu, alţii în scopuri umanitare.

Voluntară: „Am început un program de prevenire şi tratare a hepatitei B. Avem 705 pacienţi care primesc un medicament care le salvează viaţa. Dacă încetează acest tratament, şansele lor de supravieţuire sunt în pericol.”

Jurnaliştii şi voluntarii fundaţiilor umanitare vor putea călători în Coreea de Nord doar dacă solicită, în prealabil, aprobarea Departamentului de Stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri