DOSAR INTERNAȚIONAL | Butoiul cu pulbere din Caucaz și mizele lui pentru Rusia

Data publicării:
soldat in transee nagorno karabah
Acord de încetare a focului în Nagorno-Karabah. Foto: Guliver/ GettyImages

Confruntările din enclava Nagorno-Karabah au reizbucnit în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă când mai multe tiruri de artilerie au putut fi auzit pe toată linia frontului.

Nu este clar de la ce a pornit totul, însă Armenia şi Azerbaijanul, cele două țări care îşi dispută regiunea, s-au acuzat reciproc de reluarea luptelor.

Conflictele înghețate, strategia preferată a lui Putin

Conflictele îngheţate reprezintă strategia preferată a lui Vladimir Putin pentru a controla o zonă de interes pentru Rusia. O spun lideri politici şi analişti. Nagorno-Karabah, regiunea disputată de armeni şi azeri, putea fi descrisă, până nu demult, drept un conflict îngheţat. Situaţia s-a schimbat acum câteva zile, când violenţele au reizbucnit cu o intensitate nemaivăzută din 1994 şi până azi. Avertismentele vin din toate colţurile lumii: Nagorno-Karabah este un butoi cu pulbere, a cărui explozie ar arunca în aer întreg Caucazul, iar acest lucru va avea consecinţe uriaşe pentru Europa.

Contrar aparenţelor, Armenia şi Azerbaidjan nu sunt singurele ţări care se ceartă pentru Nagorno-Karabah. În spatele lor sunt marile puteri militare din regiune, Rusia şi Turcia, care au interese contradictorii aici. Cam la fel ca în Siria. Rusia susţine militar Armenia, în timp ce Azerbaidjanul este aliatul Turciei.

Populat majoritar de armeni, dar alipit Azerbaidjanului în epoca sovietică, regiunea Nagorno-Karabah este în prezent sub controlul separatiştilor armeni, care au propriul guvern şi surse proprii de finanţare. Enclava este motiv de dispută între Armenia şi Azerbaidjan încă din 1988, când militanţii separatişti au decis să se despartă de Azerbaidjan, pe atunci parte a URSS. În 1991, teritoriul şi-a proclamat independenţa, ceea ce a dus la un război în care peste 30.000 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar aproape un milion s-au văzut nevoiţi să îşi părăsească locuinţele.

În 1994, conflictul deschis s-a transformat într-unul îngheţat. Atunci a intrat în vigoare un armistiţiu negociat de Rusia şi mediat de OSCE. Însă un acord de pace nu a fost semnat niciodată.

Un conflict dezghețat?

Conflicte sporadice la graniță au mai existat în tot acest timp, însă la sfârșitul săptămânii trecute, intensitatea lor a devenit neobișnuită.

Într-un comunicat, Ministerul azer al Apărării a acuzat că, în doar 24 de ore, armata armeană a încălcat armistiţiul de peste o sută de ori. Că a folosit rachete şi mortiere.

De cealalta parte, armenii susţin că ei nu au făcut decât să răspundă provocărilor armatei azere.

Inamicul a folosit aviaţie, toate tipurile de artilerie şi blindate. Pierderile inamicilor în rândurile aviaţiei, infanteriei şi artileriei sunt multiple. Am pierdut şi noi oameni. Până acum avem 18 morţi şi 35 de răniţi”, a acuzat Serj Sarksian, preşedintele Armeniei.

Luptele, cele mai intense din ultimii 20 de ani, au continuat pe parcusul întregii zile de sâmbătă, dar şi duminică. La fel, şi ameninţările dintre cele două tabere.

Azerbaidjanul a ameninţat că că va lansa un atac asupra capitalei enclavei Nagorno-Karabah în cazul în care forţele armene nu încetază focul asupra civililor din această regiune. Asta în vreme ce preşedintele Armeniei avertiza că incidentele au toate şansele să degenereze într-un război în toată regula în Caucaz, un conflict cu implicaţii în toată Europa.

Un prim bilanţ al victimelor a vorbit de cel puţin 32 de militari ucişi din ambele tabere, un elicopter azer doborât şi de un tanc distrus de o mină.

Noi luptăm pe pământul nostru. Dacă un soldat armean nu vrea să moară, atunci să părăsească pământul azer. Am mai spus asta şi o spun şi acum”, a declarat președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev.

Îngrijorate de amploarea confruntărilor, ONU, OSCE, Rusia, Iran, Turcia şi Statele Unite au cerut încetarea imediată a violenţelor.

Condamnăm cu fermitate violenţele din acest weekend care au făcut un număr mare de victime, inclusiv civili, ceea ce este regretabil, şi cerem ambelor părţi să pună imediat căpăt violenţelor şi evite orice eventuale escaladări”, a declarat Mark Toner, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

Să sperăm că aceste apeluri au fost auzite, cel puţin ambele părţi au anunţat că au dat ordinele necesare”, a intervenit și Serghei Lavrov, ministrul rus de externe.

La presiunea comunităţii internaţionale, Azerbaidjanul a declarat unilateral armistițiu, însă Armenia a spus că e vorba doar de o capcană infromaţională. Aşa că violenţele au continuat pentru a patra zi.

Îngrijorate de luptele care nu se mai opresc de patru zile, Statele Unite, Rusia şi Franţa anunţă că trimit emisari în zonă ca să convingă Azerbaidjanul şi Armenia să respecte acordul de încetare a focului semnat acum 22 de ani. Iar o reuiniune a fost convocată de urgenţă la Viena pentru a readuce cele două părţi la masa negocierilor.

Toate aceste apeluri au făcut ca marți autorităţile din Azerbaidjan şi separatiştii armeni să anunţe că au ajuns la un acord de încetare a focului. Dar e unul destul de fragil, luptele pot reîncepe în orice moment.

„Cu privire la violenţele dintre Armenia şi Azerbaidjan, sper ca Armenia să dea curs cererii Azerbaidjanului de a pune capăt confruntărilor armate, dar dacă nu răspunde pozitiv, şi până acum nu a făcut-o, vina va fi în întregime a Armeniei”, a spus președintele Turciei.

Cele mai negre scenarii

Conflictul din Nagorno-Karabah are toate ingredientele pentru a se transforma dintr-unul local într-unul regional. Fiecare dintre părţi are în spate aliaţi puternici. Jurnalistul Gor Aleksanian, de la televiziunea armeana Gala, explică, într-un interviu pentru Digi24, care sunt riscurile.

Gor Aleksanian, jurnalist Gala TV, Armenia:

„Armistiţiul din Nagorno-Karabah este încălcat de mai mulţi ani. Pe fondul intensificări tensiunilor în regiune, al tensiunilor din Ucraina şi, mai apoi, al celor din Orientul Mijlociu, Azerbaidjanul şi-a intensificat, la rândul lui, provocările pe frontiera cu Nagorno-Karabah şi cu Armenia.

Există posibilitatea ca luptele care au loc acum în Nagorno-Karabah să se extindă pe teritoriul armean. În acest caz, Rusia se va simţi obligată să apere securitatea Armeniei, conform acordurilor pe care le au deja încheiate. Azerbaidjan are, la rândul lui, o astfel de înţelegere cu Turcia, aşa că o escaladare a conflictului ar implica şi Turcia.

Nu putem exclude niciun scenariu în această situaţie”.

Rusia vs Turcia în Nagorono-Karabah

După Siria, Nagorno-Karabah riscă să devină un nou război prin intermediari, purtat de Rusia şi de Turcia. E un avertisment serios lansat de experţii citaţi de presa internaţională. Fiecare putere militară are mize uriaşe în acest conflict. Armenia este susţinută de Rusia, iar Turcia garantează că va fi alături de Azerbaidjan până la sfârşitul lumii. Promisiuni mari şi foarte periculoase.

„O complicaţie suplimentară riscă să transforme această dispută regională într-un război prin intermediari între Rusia şi Turcia, ale căror relaţii s-au deteriorat din momentul în care un avion de luptă turc a doborât un avion rusesc acuzat că a violat spaţiul aerian al Turciei, în luna noiembrie”, scrie The Guardian.

Cred că nu e deloc o coincidenţă că, în ultima săptămână, mai multe grupuri de lobby din Washington au luat Turcia drept client. Turcia duce eforturi mari de lobby pe lângă guvernul american şi susţine că Rusia, prin intermediul Armeniei, constituie o ameninţare directă la adresa Turciei. Iar Turcia este, desigur, stat membru NATO”, spune Marcus Papadopoulos, editor „Politics First”.

Cele două tabere

Armenia este o ţară creştină, aliată în mod tradiţional cu Rusia, din a cărei Uniune Vamală Eurasiatică face parte. Mai mult, Armenia are un tratat cu Rusia, care s-a angajat să apere ţara în cazul unui atac militar. De altfel, Moscova are 5.000 de soldaţi în Armenia.

De cealaltă parte, Azerbaidjanul este o ţară musulmană, una dintre naţiunile turcice. Prins între Rusia şi Iran, Azerbaidjanul este un stat aliat cu Turcia, în vreme ce Armenia este un stat cu care Turcia a fost în război.

De departe, cea mai mare dispută dintre Armenia şi Turcia este cea a genocidului armean, când până la 1,5 milioane de armeni au fost ucişi de guvernul otoman, la sfârşitul Primului Război Mondial.

Turcia nu recunoaşte că a existat un "genocid", iar momentul în care Vladimir Putin a folosit acest termen, în 2015, pentru a descrie masacrul împotriva armenilor a înfuriat Ankara şi a precedat înrăutăţirea relaţiilor dintre Ankara şi Moscova care a început toamna trecută, odată cu doborârea avionului rus.

În lumina intensificării violenţelor din Nagorno-Karabah, Turcia a dat asigurări că va fi mereu alături de aliatul azer.

Întreaga lume ar trebui să ştie că Turcia va continua să fie alături de Azerbaidjan până la sfârşitul lumii, împotriva atacurilor şi ocupaţiei armene”, a declarat Ahmet Davutoglu, premierul Turciei.

Dar geopolitica nu este niciodată o chestiune în alb şi negru, iar nuanţele pot complica lucrurile extrem de mult.

Azerbaidjanul este văzut, în mare, ca făcând parte din sfera de influenţă turcă, în vreme ce Armenia este aliată cu Rusia. Realitatea este, însă, că Rusia vinde arme ambelor ţări. Scopul, pentru Rusia, este de a arăta că există tensiuni între Azerbaidjan şi Armenia, care fac imposibilă ca vreuna din părţi să-şi implementeze o politică externă proprie în regiune. Cred că este extrem de important să recunoaştem că Rusia a alimentat situaţia de la faţa locului de multe decenii”, subliniază Daniel Hamilton, analist politic.

Dar nu toată lumea are acelaşi răspuns la întrebarea „care e principala superputere militară care alimentează tensiunile dintre armeni şi azeri?”.

Rusia decide jocul în Caucaz. Nu e în interesul de securitate al Rusiei să existe un război total între Azerbaidjan şi Armenia. Aşa ceva ar ajunge pe urmă să se reverse şi în Caucazul de Nord, ceea ce ar pune în pericol securitatea Ceceniei, a Daghestanului şi a Inguşetiei. În realitate, Rusia joacă un rol important şi este un garant al păcii şi al securităţii în regiune. Trebuie să uitaţi în afara regiunii, la America şi la Turcia şi la felul în care au încercat să atragă Azerbaidjanul pe orbitele lor încă de când această ţară şi-a declarat independenţa”, spune Marcus Papadopoulos, editor la „Politics First”.

Războiul declarațiilor Moscova-Ankara

De la Moscova, a venit un mesaj fără echivoc adresat Ankarei, în legătură cu Nagorno-Karabah.

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe: „La modul general, ar fi foarte important acum ca vecinii turci să înceteze să se amestece în treburile interne ale altor ţări, fie că e vorba de Irak sau Siria. Nu voi comenta rolul care a fost jucat sau care nu a fost jucat de Ankara sau dacă încă îl mai are în Nagorno-Karabah, dar, pentru binele tuturor, inclusiv al poporului turc, ar fi bine ca Ankara să se concentreze asupra încetării sprijinului pentru terorism. Cred că este un gând pe care pot să mi-l exprim deschis şi un punct de vedere pe care vom continua să îl susţinem”.

După cum era de aşteptat, replica Turciei nu a întârziat.

Recep Erdogan, preşedintele Turciei: „Rusia spune că Turcia ţine partea cuiva. Dacă e să căutăm cine cui ţine partea, cea mai importantă ţară care face asta e Rusia. Rusia adoră să facă asta. Rusia adoră să se implice de partea cuiva în Ucraina, Georgia şi, acum, în Siria”.

La răscruce de conducte

Nagorno-Karabah se află la răscruce de conducte de gaz şi petrol extrem de importante pentru Europa. Un război aici, chiar şi fără intervenţia Rusiei şi Turciei, superputerile militare din zonă, ar avea consecinţe uriaşe. Nu e de mirare că imediat s-a făcut auzită vocea cancelarului german.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Mai presus de orice, trebuie făcut tot ce e nevoie pentru a nu mai avea sânge vărsat şi morţi. Eforturile de a se ajunge la un armistiţiu acceptabil şi de lungă durată sunt, deci, de o urgenţă maximă. Atât timp cât luptele continuă, procesul politic nu va putea avansa, acest lucru e sigur. După cum am spus, acesta este un conflict care a rămas nerezolvat de mulţi ani. Evenimentele recente arată cât de urgent este să se găsească o soluţie. O ţară ca Armenia, care are poziţia geografică pe care o are, se poate dezvolta mult mai uşor dacă are relaţii bune cu vecinii”

Serj Sarkisian, preşedintele Armeniei: „Oamenii din Nagorno-Karabah nu vor război, ci ceva simplu şi uşor de înţeles, ceva pentru care toate popoarele colonizate au luptat: vor dreptul la autodeterminare, vor să-şi construiască liber propriul viitor. Vor o viaţă paşnică şi fericită pentru copiii lor”.

Conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan este o nouă dovadă pentru cât de instabilă este Europa, scrie The Guardian.

Faptul că riscurile sunt mari pentru întreaga Europă s-a văzut, în ultimele zile, şi din reacţiile liderilor de pe continent la valul recent de violenţe din regiunea disputată de azeri şi armeni. Acum, Uniunea Europeană e măcinată de criza refugiaţilor, slăbită de atacurile teroriste, înconjurată de războaie precum cele din Siria şi Ucraina. În acest context complicat, un nou război la marginea Europei s-ar putea dovedi picătura care umple paharul.

Cauzele şi consecinţele imediate ale intensificării violenţelor din Nagorno-Karabah se găsesc în primul rând în plan local. Dar acest conflict e departe de a se rezuma la această regiune, se arată într-un articol de opinie publicat de Al Jazeera:

„Pentru Statele Unite, evenimentele din Caucazul de Sud pot afecta securitatea regiunii şi, implicit, securitatea SUA şi a Europei. Pentru Europa, stabilitatea şi securitatea din Caucazul de Sud contează din raţiuni energetice, dar şi prin prisma visului măreţ de a crea un continent care este liber şi paşnic. Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan şi conducta Caucaz Sud - ambele, cruciale pentru nevoile energetice ale Europei - sunt la câţiva kilometri de linia frontului din Nagorno-Karabah. Orice formă majoră de război le-ar pune imediat în pericol. Într-un moment în care Europa încearcă să se îndepărteze de energia furnizată de Rusia, stabilitatea şi caracterul operaţional al acestor conducte sunt esenţiale".

Cu câteva luni înainte de acest nou vârf al conflictului, agenţia Stratfor analiza riscurile pe care Nagorno-Karabah, descris drept „un butoi cu pulbere”, le reprezintă pentru regiune şi pentru comunitatea internaţională:

Nagorno-Karabah este un butoi cu pulbere. Din momentul în care conflictul se reaprinde, nu va fi uşor de controlat. Este vorba de o regiune în care Turcia şi Iran se reafirmă şi vor încerca să contraatace o Rusie prea ambiţioasă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri