Inundaţii de proporţii în Chişinău

Data publicării:
inundatii chisinau - fb ianos svarciuk

După doar câteva zeci de minute, străzile din Chişinău s-au transformat în râuri. Canalizarea nu a mai făcut faţă şi zeci maşini au ajuns sub ape.

Pe alocuri, apa a depăşit un metru, iar unii oameni au rămas blocaţi în maşini.

„Am fost solicitat pentru a tracta şi pentru a scoate din automobilele blocate persoanele. Au fost evacuate persoanele şi au fost tractate automobilele. ”

La miezul nopţii, premierul moldovean Pavel Filip i-a convocat pe toţi şefii serviciilor pentru situaţii de urgenţă într-o şedinţă fulger.

Pavel Filip, premierul Republicii Moldova: „Prioritar este ca în caz de necesitate să fie protejaţi oamenii. În caz de necesitate să fie evacuaţi oameni, după care să ne concentrăm asupra eliminării pagubelor.”

Meteorologii vin cu veşti mai bune pentru perioada următoare. Doar pe alocuri vor fi ploi de scurtă durată iar temperaturile vor ajunge la 28 de grade Celsius.

FOTO Facebook

Sunt inundaţii în Republica Moldova, iar urmările sunt dramatice. La Chişinău, torentele formate pe străzi au luat cu ele zeci de maşini.

Presa din ţara vecină spune că pe mai multe străzi din Chişinău nu se mai poate circula, din cauza apelor care măsoară, în unele locuri, chiar şi un metru şi jumătate.

Parcarea aeroportului din capitala Republicii Moldova a fost, de asemenea, complet inundată. Premierul Pavel Filip a convocat o întâlnire de urgenţă a guvernului, pentru a găsi soluţii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri