Israelul reevaluează relațiile cu ONU

Data actualizării: Data publicării:
German And Israeli Governments Hold Consultations

Israelul va reevalua relaţiile cu Organizaţia Naţiunilor Unite după un vot istoric din Consiliul de Securitate.

Israelul va reduce contribuţiile la finanţarea a cinci organizaţii de sub umbrela ONU şi ar putea să expulzeze reprezetanţii organizaţiei de pe teritoriul Israelului.

Replica vine după ce Consiliul de Securitate a aprobat o rezoluţie care cere Israelului să înceteze construcţia de colonii în teritoriile palestiniene ocupate. Este pentru prima oară din 1979 când Consiliul de Securitate al ONU adoptă o rezoluţie ce condamnă această politică.

Statele Unite s-au abţinut de la vot, nemulţumite de anii de eforturi diplomatice fără rezultat. Washingtonul crede că politica de colonizare este un obstacol pentru pacea din Orientul Mijlociu.

Preşedintele ales Donald Trump a promis deja pe Twitter că lucrurile vor sta altfel după ce îşi va prelua mandatul.

Sursa: Digi24 TV

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri