Marșul Centenarului se apropie de final

Data actualizării: Data publicării:
marsul centenarului

Marşul Centenarului se apropie de final. Participanţii la mişcarea care susţine unirea României şi a Republicii Moldova mai au puţin până la graniţa care desparte acum cele două ţări. Ieri, ei s-au oprit în judeţul Vaslui, la mormântul doamnei Elena Cuza. 

„Cu toții trebuie să luptăm până la capăt ca să putem dobândi această libertate a noastră, a tuturor. Încă o dată vă felicit pentru inițiativa pe care ați avu-o, pentru miii de kilometri pe care îi parcurgeți”, spune primarul.

Susținătorii unirii Basarabiei cu România au fost primiți cu entuziasm la Solești. Ei au plecat, pe 1 iulie, din Alba Iulia şi îşi vor termina marşul de 1.300 de kilometri la Chişinău, pe 1 septembrie.

„Luptăm pentru realizarea visurilor generației trecute, prezente și viitoare de a ne regăsi iar împreună. N-am vrut noi să fim separați, n-au vrut ei să fim separați”, spune un participant.

„Greu, dar suntem plini de energie numai ideea reunirii Republicii Moldova cu România ne da putere, deci mergem înainte” declară un altul.

„Să ne vadă cei care poate încă nu s-au trezit, să vadă că noi suntem acei care cu toată râvna suntem pentru întregirea neamului și a statului român”, îndeamnă un al treilea.

Soleşti este un reper important pe traseul Marşului Unirii. În comună se află conacul în care s-a născut şi a crescut Elena Cuza şi mormântul primei-d0oamnei a Principatelor Unite.

„Noi ne alăturăm lor, avem toți același țel, ne dorim cu toții unirea. Noi ca și comună am colaborat de foarte multă vreme cu toate raioanele de acolo, am accesat fonduri europene, sunt frații noștri, sunt frații noștri și nu trebuie să ne mai despartă o apă și un pod”, spune Mona Bujor, primarul din Solești.

Localnicii din comună sunt impresionați de Marșul Unirii.
„Uimitor, ne impresionează gestul lor”, spune un localnic.

„Foarte frumos, mi se pare impecabil. Ne-am înscrie și noi, suntem de acord”.

Marșul Centenarului îşi continuă traseul, spre Iaşi, unde sunt aşteptaţi să se alăture alţi 200 de participanţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri