Mesaje alarmiste în presa rusă după inaugurarea scutului de la Deveselu

Data publicării:
DEVESELU 2

Despre o forţă maritimă condusă de NATO se tot vorbeşte din aprilie, când România a lansat această iniţiativă. Potrivit The Wall Street Journal, care îl citează pe şeful Alianţei Jens Stoltenberg, România a abordat aliaţii din regiunea Mării Negre: Bulgaria şi Turcia, pentru a discuta despre posibilitatea unei colaborări sub umbrela NATO. Şi există deja o reacţie pozitivă de la Ankara. Preşedintele turc a sugerat că şi el susţine ideea unei forţe navale comune, care să contracareze influenţa Rusiei în regiune.

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei: „Nu demult, Jens Stoltenberg (n.r. - secretarul general al NATO) a vizitat Turcia şi i-am spus atunci că NATO nu-şi prea face apariţia în Marea Neagră. Iar această absenţă transformă Marea Neagră într-un lac rusesc ”.

Secretarul general al NATO a dat asigurări că propunerea României este luată în considerare şi, dacă va exista un consens între ţările riverane Mării Negre, subiectul ar putea fi dezbătut la summitul Alianţei din iulie, de la Varşovia. Wall Street Journal consideră că România insistă pentru flota din Marea Neagră pentru a crea o nouă linie de apărare în faţa Rusiei în condiţiile în care cei 4.000 de soldaţi pe care NATO îi va detaşa pe flancul de est anul viitor vor ajunge, cel mai probabil, în Polonia şi Statele Baltice. Presa rusă este în schimb preocupată în continuare de scutul antirachetă de la Deveselu şi lansează mesaje alarmiste.

"Nu doar ruşii, dar şi cei care locuiesc în apropierea bazei din România ar trebui să se simtă ameninţaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor", scrie Russia Today. Şi tot din seria publicaţiilor loiale Kremlinului, Sputnik se întreabă retoric "Scut sau sabie?" aluzie la faptul că baza de la Deveselu ar putea avea un rol ofensiv şi nu unul de apărare aşa cum au declarat public de nenumărate ori oficialii americani şi cei ai NATO.

Tot Sputnik, trustul de presă relansat de Kremlin în 2014, publică pe site-ul de știri în limba engleză un articol de opinie intitulat „Scutul antirachetă din România și Polonia, puțin probabil să funcționeze”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri