Ministru turc: Atentatul din Istanbul, plănuit de gruparea teroristă Stat Islamic

Data publicării:
icon istanbul-1

Autoritățile turce au anunțat astfel că autorul atentatului sinucigaș a fost identificat. Este vorba despre un tânăr turc de 24 de ani, cunoscut pentru legăturile sale cu gruparea teroristă Stat Islamic.

Cinci suspecți au fost reținuți, au precizat autoritățile.

Pentru a treia oară în doar o lună, Turcia este vizată de un atentat. Cinci oameni au murit, inclusiv atacatorul, ieri, în atentatul de la Istanbul şi cel puţin 46 au fost răniţi.

Oficialii turci spun că a fost evitat un atentat de proporţii, fiindcă poliţiştii au reuşit să-l împiedice pe atacator să se arunce în aer într-un loc aglomerat.

Trei israelieni, dintre care doi aveau și cetățenia americană, și un iranian au murit în atentatul sinucigaș comis de tânărul turc. Potrivit premierului Benjamin Netanyahu, nu există deocamdată informații că atacatorul i-a vizat pe cei trei cetățeni israelieni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri