Muhammad Ali, condus pe ultimul drum

Data publicării:
Funeralii Muhammad Ali GettyImages-539253384

Muhammad Ali a fost însoţit pe ultimul drum de soţia sa, de alte două foste soţii, de cei nouă copii şi de personalităţi ale sportului şi cinematografiei, inclusiv pugilisul Mike Tyson şi actorul Will Smith, cel care l-a întruchipat pe ecran pe marele sportiv.

De asemenea, preşedintele Barack Obama a transmis un mesaj special.

Am pierdut un simbol, cineva care a fost un erou personal pentru mine, cineva care a sfârşit nu doar transformând lumea sportului, dar şi lumea în întregul ei. Cel mai mare, campionul Muhammad Ali”, a spus Barack Obama, preşedintele SUA.

Cortegiul funerar a fost salutat de mii de locuitori din Louisville Kentucky, oraşul natal al marelui campion. Oamenii au aruncat flori pe maşina în care se afla sicriul legendei boxului.

- A avut timp pentru toată lumea. Nu a fost niciodată prea mare pentru a se opri şi a spune „Salut!”. A făcut orice putea, pentru a ajuta pe oricine.

- Impactul său depăşeşte limitele lumii, ale comunităţilor, ale naţiunii, astfel încât, ştiţi, cred că alţi oameni din alte state şi oraşe au posibilitatea să înţeleagă cât de mare este cu adevărat Muhammad Ali.

Printre personalităţile care au luat parte la ceremonia funerară, care nu a fost publică, s-au aflat fostul preşedinte american Bill Clinton şi regele Abdullah al Iordaniei.

Preşedintele turc Recep Erdogan, care s-a dus în Louisville, a plecat brusc, nemulţumit că familia lui Muhammad Ali nu i-a permis să vorbească la ceremonia funebră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri