Primar model în Statele Unite, fiu de imigranți români

Data publicării:
steven fulop primar sua

„Suntem în oraşul Jersey, în statul New Jersey, din Statele Unite ale Americii. Un oraş de 260 de mii de locuitori care s-a transformat şi s-a dezvoltat cu o viteză ameţitoare în doar câţiva ani. Situat pe malul râului Hudson, faţă în faţă cu impunătorul Manhattan, Jersey City se impune şi el. Poate fi un model de dezvoltare urbană, iar povestea de succes a oraşului îl are ca personaj central pe primarul Steven Fulop”, afirmă Raluca Lunculescu.

„Dacă mi-aş încheia cariera fiind primar în Jersey City, aş fi recunoscător pentru această oportunitate. Şi o spun în cel mai sincer mod, pentru că iubesc cu adevărat oraşul şi îmi iubesc munca”, spune Steven Fulop, primar Jersey City.

Dar nu e de ajuns să îţi iubeşti oraşul atunci când vrei să schimbi lucruri. Steven Fulop e primar de doar trei ani, dar lucrează în primăria din Jersey City din 2005, când a fost ales consilier. După o experienţă în universul financiar de pe Wall Street şi o misiune militară de şase luni în Irak, Fulop a decis că e momentul să se implice în viaţa oraşului său. Avea atunci 28 de ani. Şi astfel a început lupta, la primărie, cu impresionanta clientelă politică a predecesorului său. Au fost ani în care a reuşit să mişte câte puţin lucrurile, insistând şi repunând pe agenda şedinţelor de consiliu propunerile lui pentru transformarea oraşului. Nu a putut schimba foarte mult, dar efortul nu a fost în zadar. Locuitorii din Jersey City şi-au dat seama că Steven Fulop ar putea conduce mai bine şi, în 2013, l-au ales primar.

„Jersey City este probabil oraşul cu cea mai mare diversitate din Statele Unite, raportat la mărimea sa. A fost clasificat astfel, pe locul 1, 2 sau 3. Are cea mai mare comunitate de copţi, de pakistanezi, filipinezi, sud-americani”, adaugă Steven Fulop, primar Jersey City.

O comunitate diversă este o provocare pentru primarul care o păstoreşte. Steven Fulop spune că are soluţia: pentru ca toată lumea să fie mulţumită, oraşul trebuie să fie omogen din toate punctele de vedere, fie că vorbim de orientare religioasă, nivel de pregătire profesională sau venituri. Aşa că a lansat programe prin care oamenii au fost încurajaţi să se mute în zone defavorizate ale oraşului, care au început astfel să se dezvolte, pentru că au fost create locuri de muncă.

Cartierele de pe malul râului Hudson au fost şi ele transformate complet, pornind de la convingerea că investiţiile şi infrastructura sunt singurele modalităţi prin care un oraş poate să prospere. În urmă cu câţiva ani, locul arăta ca un ghetou, cu clădiri abandonate, hale industriale dezafectate şi grad ridicat de criminalitate. Acum, zona e înfloritoare. Ce nu s-a putut renova a fost demolat şi în loc au început să apară blocuri de locuinţe şi de birouri.

„Probabil că am creat mai multe locuri de muncă decât oriunde altundeva în statul New Jersey. Locuri de muncă în construcţii, locuri de muncă permanente, locuri de muncă relocate din New York. Şi vedem o mişcare către centrul oraşului. Ne bucurăm. Cred că devenim o destinaţie pentru cultură, artă, restaurante. Cred că rezidenţii din Jersey City sunt mândri de acest lucru. New Jersey trebuie să fie mândru”, spune Steven Fulop, primar Jersey City.

Încet-încet, Jersey City a început să devină atractiv şi intersant pentru americanii de dincolo de râu. Oamenii au descoperit că un apartament poate fi închiriat mult mai ieftin decât în Manhattan şi s-au mutat. Mulţi s-au mutat cu tot cu locul de muncă, pentru că unele companii au făcut şi ele mutarea. În trei ani, de când Steven Fulop e primar, şomajul a scăzut de la aproape 9 la sută la 5 la sută.

Aşa şi-a câştigat oraşul porecla de Wall Street West, adică centrul financiar din Vest, mai ales de când mari companii bancare, precum Goldman Sachs sau Meryll Lynch, şi-au deshis birouri peste Hudson. Apoi a urmat efectul de domino: marile investiţii au întreţinut dezvoltarea rapidă a sectorului imobiliar. Aşa a apărut o nouă provocare pentru primarul din Jersey City: aceste zone reînnoite să rămână accesibile şi pentru locuitorii cu venituri medii, astfel încât să fie păstrată omogenitatea oraşului. Care a fost soluţia lui Steven Fulop: a cerut dezvoltatorilor imobiliari ca, în noile blocuri de locuinţe pe care le ridică în aceste zone, un sfert din apartamente să aibă preţuri accesibile. Este primul proiect de acest gen pus în practică în oraş în ultimele decenii.

Steven Fulop a avut grijă şi de siguranţa oamenilor din Jersey City şi acum se poate lăuda că e în funtea unui oraş în care criminalitatea se traduce prin incidente destul de izolate. Speră că situaţia va fi şi mai bună în anii următori şi că toţii locuitorii din oraş se vor simţi în siguranţă deplină pe stăzi. Pentru asta, a reformat şi mărit efectivele departamentului de poliţie şi a sporit patrulele în oraş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri